6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevul craiovean acuzat de propagandă pro Stat Islamic a fost condamnat definitiv la închisoare

Elevul craiovean acuzat de propagandă pro Stat Islamic a fost condamnat definitiv la închisoare

Elevul craiovean acuzat de propagandă jihadistă a fost condamnat definitiv la închisoare, informează HotNews. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins joi ca nefondat apelul declarat de elevul craiovean Luigi Boicea, de 19 ani, împotriva sentinţei din luna mai a Curţii de Apel Craiova, care l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare pentru propagandă în favoarea Statului Islamic şi participare la şedinţe de instruire online, în vederea comiterii de acte teroriste. Decizia magistraţilor de la Curtea Supremă este definitivă. Lui Boicea i se va deduce perioada de aproximativ un an petrecută deja în arest preventiv, pe durata judecării procesului. Astfel, craioveanul va mai executa efectiv o pedeapsă de doi ani şi patru luni.
Reamintim că Luigi Constantin Boicea se află în arest preventiv după ce, în luna decembrie a anului 2016, procurorii şi ofiţerii DIICOT au descins la locuinţa familiei tânărului, acuzat că făcea propagandă pe internet grupării teroriste ISIS. Anchetatorii l-au acuzat pe Boicea de pregătire în vederea folosirii armelor de foc şi a dispozitivelor explozive în scopul comiterii unui act de terorism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS