13 centre de tip „Școală după Școală” din 12 județe, inclusiv Dolj, finanțate în cea de a treia ediție a Programului Strategic de Investiție în Mediul Rural



În cadrul celei de a treia ediții anuale a Programului Strategic de Investiție în Mediul Rural, Fundația Vodafone România va finanța 13 centre de tip „Școală după Școală” din localități rurale, dar și orașe mici, aflate în 12 județe din țară. În total, 500 de copii vor beneficia de activitățile acestor centre. Suma investită de fundație în noua ediție a programului, care se va defășura în perioada 1 octombrie 2017 – 30 iulie 2018, se ridică la 200.000 euro.

Pentru implementarea celor 13 proiecte, Fundația Vodafone România a selectat doi parteneri strategici, ȋn cadrul unei runde de finanţare derulată ȋn luna august 2017 și adresată ONG-urilor cu experienţă ȋn proiecte implementate în mediul rural: Fundația Principesa Margareta a României, care va co-finanța proiecte în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov și Alba și  Fundația World Vision România, care va susţine copii şi familii defavorizate economic şi social din județele Vâlcea, Dolj, Ialomița, Cluj și Vaslui.

Strategia aleasă pentru a treia ediție se bazează pe rezultatele studiului “Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, realizat de Fundaţia World Vision România, la iniţiativa și cu finanțarea Fundaţiei Vodafone România, în perioada februarie – iulie 2017.


Studiul “Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural” arată că peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea națională, risc de abandon școlar, rate ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi elevi proveniți din familii dezavantajate economic sau spații și dotări materiale insuficiente. Abandonul şcolar este prezent în 40% din unitățile de învățământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee.

Activitățile celor 13 centre „Școală după Școală” care vor fi susținute prin noua rundă a Programului Strategic Investiție în Mediul Rural includ: activități de remediere școlară, activități non-formale (cercuri de lectură, campionate jocuri educaționale, ateliere educație financiară, educație pentru carieră etc.), masă caldă asigurată copiilor, în funcție de nevoi, dotarea centrelor cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice, activități periodice de formare pentru profesori în vederea dezvoltării de aptitudini de comunicare cu copii si metode non-formale educative, educație parentală pentru o mai bună conștientizare a importanței pe care o are educația copiilor.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 februarie 2018

Bancul zilei

La şcoală, învăţătoarea îi întreabă pe copii ce meserie îşi vor alege. Unul zice că vrea să se facă doctor. Altul, inginer. Bulă îi ascultă pe toţi, iar când vine rândul lui, spune: – Eu mă fac hacker. -De ce,

Sumarul ediției de vineri, 23 februarie 2018

Actualitate

» Aproape nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria în 2017
» Trump anunţă “cele mai importante” sancţiuni impuse vreodată Coreii de Nord
» Bulgaria va iniţia în martie procedura de achiziţie de avioane de vânătoare şi transportoare blindate
» Klaus Iohannis despre revocarea şefei DNA: Doar preşedintele poate să decidă acest lucru
» Olt: Alcool și țigări de contrabandă, descoperite la cinci persoane
» Deputatul PNL Nicolae Giugea: angajatorii nu transferă contribuțiile, sunt în așteptare
» Pagina de internet a Ministerului Justiţiei a fost oprită temporar
» USR susţine mişcările de protest
» 9.500 de sancţiuni contravenţionale, aplicate în 24 de ore
» INSP: Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 52
» Începe “Prima Casă 2018”. Plafonul de garantare pentru acest an este de 2 miliarde de lei
» PNL şi USR au atacat la Curtea Constituţională superimunitatea judecătorilor CCR
» Proteste în Piața Victoriei, începând de vineri seară
» Cinci persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală de 2 milioane de euro
» Prima reacţie a Laurei Codruţa Kovesi după anunţul de revocare din funcţie
» Fostul șef al CSM îl desființează pe Tudorel Toader după prezentarea raportului
» Noile tarife pentru poliţele RCA
» Raportul lui Tudorel Toader nu poate fi accesat
» Prima reacţie a PSD după decizia ministrului Tudorel Toader de revocare a lefei DNA
» Carosabil umed pe mai multe drumuri din ţară
» Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, la final
» Cutremur în Vrancea

Local

» Un tir a intrat într-o stâncă la Topleţi
» A furat o maşină de 20.000 de euro şi a fost prins
» Corul Filarmonicii din Vâlcea, desființat din lipsa banilor
» Cereau sute de euro pentru permise auto
» Poliţistul împuşcat de iubită, tot în stare gravă

Dolj

» Dolj: Urmărit internaţional în Italia, prins la Sopot
» Dolj: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul morărit-panificaţie
» Restricţii de circulaţie înaintea meciului Universitatea Craiova – ACS Poli Timişoara
» Tradiții doljene, în Sâmbăta lui Sântoader și în zi de Dragobete
» Craiova: Activităţi dedicate împlinirii a 85 de ani de protecţie civilă în România
» Razie de amploare organizată în Băilești
» Craiova: Autorii unui furt comis anul trecut, reţinuţi
» Primăria Craiova preia hipodromul din Parcul „Romanescu“

Gorj

» Gorj: Doi bărbaţi, anchetaţi pentru că tăiau şi vindeau ilegal lemne
» Gorj: Bărbat găsit decedat în casă
» Mai mulţi pensionari decât angajaţi
» Patru polițiști locali ameninţă cu greva foamei

Olt

» Olt: Bărbaţi arestaţi pentru trafic de minori
» Olt: Cea de-a VIII-a ediţie “Încuratul cailor de San`Toader”, la Brâncoveni

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cercetat pentru că a condus cu permisul expirat
» Locuri de muncă vacante în Mehedinţi
» 150 locuri de muncă în Spania
» Mehedinţi: Cercetat pentru că a condus cu permisul expirat

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinut de poliţişti după ce a furat din Germania bani şi bunuri de peste 20.000 de euro
» Tânăr depistat cu un cuțit asupra sa de către jandarmii vâlceni

Sport

» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (23-26 februarie)
» Craiova: S-a stins din viaţă cunoscutul profesor de Educaţie Fizică şi Sport Cristian Corneanu
» Fotbal / CSO Filiași va juca în retur tot pe „Chimia”

Top