15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConcurs European al câinilor de salvare, la Craiova

Concurs European al câinilor de salvare, la Craiova

Craiova va găzdui, sâmbătă şi duminică, Concursul European al Câinilor de Salvare, CACIT 2017, premergător Campionatului Mondial din 2018. La competiţie vor participa peste 20 de concurenţi din Serbia, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Turcia şi România. „Toţi cei care sunt ancoraţi în lumea chinologică şi care vor să participe şi să se califice la Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare 2018, care va avea loc în Cehia, trebuie să parcurgă nişte etape eliminatorii, iar ultima şi cea mai importantă este participarea şi calificarea la această probă a concursului european, organozat la Craiova. După Campionatrul Mondal Individual din 2009, Campionatul Mondial pe echipe din 2016, Craiova rămâne ambasadorul României în lumea chinologică, organiozând cele mai importante evenimente europene şi mondiale de salvare. La Campionatul Mondial din 2016, de la Craiova, am fost validaţi cu un calificativ maxim, excelent. Şi de această dată, concursul este dificil, iar locurile de concurs sunt foarte variate. Vor avea loc probele dse căutare pe suprafaţă, în zona fostei unităţi militare de la aeroport, proba de urmă, care va avea loc vizavi de aeroport, secţiunea de căutarea între dărâmături se va susţine într-o clădire privată, iar secţiunea de obedienţă şi dexteritate va avea loc pe Stadionul Tineretului. Esenţa acestui tip de eveniment este de a observa implicarea, mentalitatea şi pregătirea echipelor de căutare – salvare. Programul este foarte încărcat, este un maraton. Activităţile vor începe la 08.00 şi vor dura până aproape de ora 17.00, atât sâmbătă, cât şi duminică“, a declarat Liviu Ionescu, președintele Centrului Național de Educare Canină (CNEC).

Arbitru observator al concursului va fi Leif Sundberg, din Suedia, secretarul comisiei FCI, care vine şi în calitate de evaluator al impactului pe care câinii de salvare îl au în România. Arbitrul suedez va avea întâlniri cu autorităţile locale, cu iubitori de câini, dar şi cu antrenorii patrudepedelor prezente în concurs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS