16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZeci de copii şi tineri doljeni, consumatori de droguri

Zeci de copii şi tineri doljeni, consumatori de droguri

În România sunt aproximativ 900.000 de consumatori ocazionali de droguri, potrivit Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). Drogul cel mai consumat este marijuana, urmat de ecstasy, amfetamină, metamfetamină. Printre victimele consumului de droguri sunt foarte mulţi copii şi tineri. În perioada 2016-2017, până în prezent, la Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj au solicitat servicii de asistenţă de specialitate şi au beneficiat de consiliere 78 de persoane. Alţi tineri şi adulţi ajung însă la unităţi medicale din Bucureşti pentru dezintoxicare. „Dintre persoanele menţionate, 17 sunt minori. Substanţele cel mai des folosite sunt canabisul şi noile substanţe psihoactive. În acest moment, 15 persoane beneficiază de servicii de asistenţă (evaluare şi consiliere medicală)“, a spus subcomisar de poliţie Florin Nicolăiţă, coordonator CPECA Dolj.

13 copii și tineri instituţionalizaţi, suspectați de consum de substanțe cu efect psihoactiv

În condițiile în care fenomenul consumului de substanțe interzise a luat amploare, nici copiii aflați sub măsură de protecție specială nu au scăpat de această tentaţie. „În ultimii doi ani, 13 copii și tineri au fost suspectați de consum de substanțe cu efect psihoactiv. Jumătate dintre aceștia au avut experiențe unice, experimentând doar, fără a deveni consumatori. Toate cazurile au fost referite Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Craiova, beneficiind de serviciile oferite de către specialiștii acestei instituții“, a precizat Violeta Manea, director general adjunct la DGASPC Dolj. În plus, au fost incluși în programe de consiliere oferite de către psihologii din cadrul DGASPC Dolj şi au beneficiat de consult de specialitate la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova. Unul dintre tinerii consumatori a beneficiat de servicii specializate la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia“ din București. „S-au achiziționat serviciile unui psihoterapeut din mediul privat, copiii/tinerii beneficiind de ședințe de psihoterapie prin tehnici de psihodramă. Persoanele consumatoare de substanțe psihoactive prezintă multiple modificări atât în plan fizic, cât și comportamental, ușor observabile de către persoanele din anturaj. Personalul caselor în care locuiesc copiii semnalează de îndată suspiciunile legate de un eventual consum, către șeful de centru și echipa multidisciplinară, ulterior demarându-se procedurile de intervenție. La nivel local nu există o unitate specializată de testare antidrog, instituțiile medicale oferind evaluări parțiale“, a completat directorul DGASPC Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS