Craiova: Majorarea tarifului de depozitare a gunoiului la Mofleni, amânată

Autori


Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului de depozitare a deşeurilor la groapa de la Mofleni a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local Craiova, la solicitarea Eco Sud SA, operatorul depozitului. În proiectul care trebuia supus votului se preciza că, începând cu data de 15 iulie, tariful pentru depozitarea gunoiului la Mofleni va fi de 19,51 euro/tonă, fără TVA, adică de 23,21 euro, cu doi euro mai mult decât cel actual (21 de euro cu TVA). Reprezentanții Eco Sud au motivat cererea prin faptul că documentația a ajuns târziu pe masa consilierilor locali și că ar fi dorit să participe la ședințele comisiilor de specialitate din cadrul primăriei pentru a justifica în fața consilierilor solicitarea de majorare a tarifului, care, în realitate, este mai mare. „Prețul de 19,51 euro reprezintă doar 20 la sută din cât am cerut noi, adică 26 de euro, plus TVA”, au explicat cei de la Eco Sud. Până la o nouă rundă de negocieri și un nou proiect de hotărâre care să fie supus votului consiliului local, tariful de depozitare a deşeurilor la groapa de la Mofleni va rămâne cel stabilit încă din anul 2008, de 21 de euro/tonă (TVA inclus).



Comenteaza acum

Alte stiri

29 septembrie 2017

Război împotriva sănătății craiovenilor

Subscrisa Asociația pentru Monitorizare Prospecție Mediu și Ecologie – AMPME, având ca scop monitorizarea factorilor de mediu din România și implicit din județul Dolj, aducem la cunoștința publicului craiovean un aspect extrem de grav ...
29 septembrie 2017

Război împotriva sănătății craiovenilor

Subscrisa Asociația pentru Monitorizare Prospecție Mediu și Ecologie – AMPME, având ca scop monitorizarea factorilor de mediu din România și implicit din județul Dolj, aducem la cunoștința publicului craiovean un aspect extrem de grav ...

Sumarul ediției de vineri, 15 decembrie 2017

Top