Picnicul a trecut, gunoiul a rămas



Craiovenii care au mers la picnic cu ocazia zilelor libere de 1mai în zona amenajată de la Hanul Doctorului au avut la dispoziție tomberoane pentru depozitarea gunoiului. Numai că acestea au fost amplasate aici doar în perioada 29 aprilie – 2 mai 2017, puse la dispoziție de Primăria Municipiului Craiova. Unii dintre craioveni au profitat însă și de zilele libere de 1 iunie și Rusalii și au mers la picnic  tot în zona de la Hanul Doctorului. La plecare, aceștia și-au strâns gunoaiele le-au depozitat în pungi și au mers să le pună în tomberoanele pe care le știau amplasat pe strada Pescărușului, pe malul lacului din zonă. Au fost însă surprinși să nu mai găsească aici pubelele și au abandonat gunoaiele la marginea străzii și în spatele unui magazin. „Au venit la picnic, pentru că a aici le-au dat voie de la primărie. Au fost aduse containere metalice și oamenii au pus resturile în ele. Dar pubelele au fost luate după câteva zile și, când oamenii au venit iar la picnic, nu au avut unde să mai lase resturile. Și le-au adunat în pungi, dar când au venit aici la marginea lacului le-au aruncat pe jos că nu mai erau pubelele. Gunoiul zace aici de aproape două săptămâni și cei de la Salubritate nu-l mai ridică”, spune Costel Viespe.


Reprezentanții SC Salubritate Craiova SRL sunt însă de altă părere. Ei spun că depozitarea necontrolată a gunoiul  în zona străzilor Viitorului și Pescărușului se face de către localnicii. “Recipientele de precolectare de la locul amenajat pentru picnic au fost retrase de lucrătorii noștri în cursul lunii mai, după încheierea perioadei în care zona a fost declarată de autoritatea locală ca fiind destinată activităților de recreere. În zonă a apărut un punct fix, unde sunt depozitate necontrolat deșeuri, cel mai probabil de către locuitori din zonă care nu dețin contracte cu societatea noastră, nu de către craiovenii care vin la picnic. În perioada următoare, lucrătorii noștri din cadrul Serviciului Corp Control vor verifica proprietarii din zonă, în vederea depistării celor fără contract, și vor monitoriza punctul fix pentru a preveni noi depuneri necontrolate”, a declarat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 septembrie 2017

Top