Craiova: Concursul Oratoric “Sfântul Ioan Gură de Aur”, în Mitropolia Olteniei

Muzeul Centrului de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit joi, 8 iunie, ediția  editia a XIII-a a Concursul Oratoric “Sfântul Ioan Gură de Aur”, organizat de Fundația „Cuvântul care Zidește” a Mitropoliei Olteniei.  Evenimentul s-a bucurat de prezența  Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

“Rolul normelor creștine în viața tinerilor de azi – adulții de mâine” și “Mărturisitori ai credinței creștine”

Concursul a avut ca teme, pentru secțiunea Juniori (clasele a IX-a și a X-a), “Rolul normelor creștine în viața tinerilor de azi – adulții de mâine”, iar pentru secțiunea Seniori (clasele a XI-a și a XII-a), “Mărturisitori ai credinței creștine”. Potrivit organizatorilor, obiectivele acestui concurs sunt: încurajarea cât mai multor tineri să participe la acest festival, atât a celor cu experienţă oratorică cât şi a celor care nu au o astfel de experienţă; realizarea unor schimburi de experiență între tinerii oratori;  promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe și creşterea gradului de implicare a tinerilor în activităţi culturale şi de dezvoltare personală. „Anul acesta, am lansat o provocare elevilor de gimnaziu, care au răspuns cu entuziamul specific vârstei, confirmându-și talentul oratoric. Participanții au avut posibilitatea de a prezenta discursuri pe o temă la liberă alegere”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care Zidește”. Din juriu au făcut parte:  conf. univ. dr. Călina Nicoleta – Facultatea de Litere – Universitatea din Craiova, conf. univ. dr. Cicort Constantin – Facultatea de Litere – Universitatea din Craiova și actor la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, pr. Conf. univ. dr. Ivan Adrian – Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea din Craiova și pr. Consilier social Stănulică Adrian, președintele Asociației Vasiliada.

„ În primul rând, este lăudabilă inițiativa. Este minunat că există acest cadru în care tinerii se pot desfășura, este minunat că tinerii vin spre acest tip de concurs, este minunat că descoperim, după întâmplările din 1989, că există credință în tineri, pentru că, dacă nu ar fi acea credință, probabil că nu s-ar fi apropiat de acest tip de concurs oratoric interjudețean. Sunt pentru a doua oară invitat ca evaluator aici și mulțumesc pentru invitație. M-a impresionat la acești tineri elanul cu care s-au apropiat de aceste texte și mai ales bucuria rostirii și, exact ce spuneam mai înainte, se simte că există credință. Credința ne face bine fiecăruia dintre noi. Mă bucură faptul că tinerii se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu, de acest exercițiu pe care trebuie să îl aibă fiecare om, de acea evadare din materialitate în spiritualitate”, a subliniat actorul Constantin Cicort.

Participanții au apreciat calitatea concursului și au mărturisit că astfel de experiențe sunt extrem de folositoare.

“A fost un concurs foarte frumos, o experiență nouă, pentru că este pentru prima dată când particip la asemenea concursuri. Este o experiență frumoasă și mai vreau să particip. Am ales un subiect mai complex, despre viață și încrederea în sine, un subiect care îmi place și care este la sufletul meu. Mi-am pus tot sufletul în ce am scris și prezentat”, a precizat Claudia Oprițoiu, de la Colegiul Național „Frații Buzești”, care a obținut locul II.

„A fost un concurs foarte frumos. Este pentru a doua oară când particip la acest concurs. Cele mai importante aspecte au fost sentimentele pe care le-am transmis juriului și publicului și atitudinea mea, ca parte de oratorie. Este o experiență foarte frumoasă și acest concurs ne învață cum să ne comportăm în viața de zi cu zi. Aceste concursuri au rolul de a ne întări din punct de vedere spiritual”, a adăugat Murgășanu Adina Persida, de la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea.

Câștigătorii Concursului Oratoric “Sfântul Ioan Gură de Aur”:

Secțiunea: Gimnaziu

Premiul I: Gavrilă Andreea – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira

Premiul II: Oprițoiu Claudia – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Stamatoiu Sabin


Premiul III: Trifu Ioanida – C.N. „Frații Buzești Craiova”; Profesor coordonator: Stamatoiu Sabin

Mențiune: Dinculeană Andreea – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira

Secțiunea: Juniori – Liceu

Premiul I: Istrate Maria – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Popa Cătălin

Premiul II: Bălăceanu Laurențiu – Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova; Profesor coordonator: Șapcă Victor

Premiul II: Berceanu Ana – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Popa Cătălin

Premiul III: Murgășanu Adina Persida – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira

Premiul III: Negreț Antonio Valentin – Liceul „Tudor Arghezi” Craiova; Profesor coordonator: Bărăitaru Paulina

Secțiunea: Seniori – Liceu

Premiul pentru discurs istoric: Leoveanu Mădălina – Liceul „Tudor Arghezi” Craiova; Profesor coordonator: Bărăitaru Paulina




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 24 august 2017

Top