Craiova: Evenimentul „Dolju-n bucate“ are loc, astăzi, la Casa Universitarilor

afis_Dolju_n-bucate_15-mai-1


Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează, astăzi, evenimentul „Dolju-n bucate”, în colaborare cu Universitatea din Craiova, la Casa Universitarilor, între orele 11:30 – 13:30. „Dolju-n bucate” este organizat cu sprijinul Facultăților de Litere și Horticultură, comunităților rurale: Bârca, Dăbuleni, Calafat, Ghidici, Izvoare, Giurgița, Grecești; Forumului de Prietenie Româno – Macedonean din Băilești și Asociației Vlahilor din Bulgaria. Vom avea bucate din Dolj, dar și din diverse colțuri ale Olteniei grație studenților/masteranzilor de la Litere și Horticultură, care își au rădăcinile sau locuiesc în alte județe ale regiunii.

Viață evenimentului vor mai da jocurile și cântecele bătrânești. Alături de Centrul Creației Populare Dolj și de studenți vor fi membri ai Ansamblurilor folclorice „Rozele Calafatului” – solista Maria Camelia Chivu, „Rapsozii Desnățuiului” (Giurgița) – solista Letiția Lungu, „Hora Desnățuiului” (Bârca), solistul Liviu Olteanu (masterand al Facultății de Litere). Vor expune: Rodica și Viorel Dîlganu din Craiova (obiecte decorative din lemn), Anca Dumitrescu – atelierul “Covorul oltenesc” din comuna doljeană Măceșu de Jos, Cooperativa “Altița Dăbuleniului”, Liliana Dobrițoiu – ii, cămăși tradiționale, Corina Matei – obiecte din pănuși. Aceasta este cea de-a treia ediție realizată cu sprijinul Universității din Craiova și, asemenea celorlalte, își propune să îi apropie pe tineri de lumea satului tradițional și, în același timp, să îi pună în valoare pe gospodarii comunităților rurale, cei care și-au asumat responsabilitatea conservării și promovării identității locale. Îi veți cunoaște și veți putea sta de vorbă cu ei în jurul meselor cu bucate, la fel cum odinioară se adunau ai casei și își povesteau unii altora bucuriile sau necazurile, își făceau planuri sau depănau amintiri. Oaspeții vor degusta bucate pregătite ca-n vremea bunicilor, cu ce are omul satului în gospodăria proprie. Proiectul „Dolju-n bucate” a implicat îndeosebi comunitatea locală, cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. În anul 2015, evenimentul de amploare s-a desfăşurat în holul central al Universităţii din Craiova, alături de zeci de studenţi voluntari şi localnici şi de reprezentanţi ai instituţiilor de cultură sau administrative din Dăbuleni, Bârca, Giurgiţa, Calafat, Pieleşti.




Comenteaza acum

Alte stiri

23 octombrie 2017

“Ziua porţilor deschise” la Curtea de Apel Craiova

Consiliul Europei și Uniunea Europeană au stabilit desfășurarea în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, a Zilei europene a justiției civile, cu scopul de a aduce în atenția cetățenilor europeni a modul de funcționare a justiției și de a

Sumarul ediției de luni, 23 octombrie 2017

Actualitate

» Senat: Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, adoptat în plen
» Tăriceanu a sesizat Curtea Constituţională în cazul dosarului Belina
» Fostul premier Grindeanu, audiat în dosarul finanţării echipei de fotbal Politehnica Timişoara
» Cristian Borcea rămâne în închisoare
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Sorin Grindeanu, propus pentru a prelua funcția de președinte al ANCOM
» România, printre țările UE cu un deficit bugetar mai mare sau egal cu 3% din PIB, în 2016
» ANPC a amendat 15 bănci cu peste 500.000 de lei pentru practici comerciale incorecte în privinţa publicităţii
» Elena Udrea, la Înalta Curte în Dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată în prima instanţă la 6 ani de închisoare
» Donald Trump: SUA sunt complet pregătite pentru a răspunde ameninţărilor venite dinspre Phenian
» Luni şi marţi, termene-limită de depunere a ofertelor la construcţia Drumului Expres Craiova-Piteşti
» Trei atentate sinucigașe coldate cu 13 morți şi 16 răniți, în Nigeria
» Cod galben şi cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului

Publireportaj

» Serviciile oferite pasagerilor pe Aeroportul Internaţional Craiova
» EURODINAMIC oferă promoții excepționale

Local

» Primăria anunţă depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparaţii străzi în Municipiul Craiova”
» Polițist arestat pentru comiterea a șase infracțiuni

Dolj

» “Ziua porţilor deschise” la Curtea de Apel Craiova
» Importantă cantitate de material lemnos confiscată de poliţişti din cadrul Secției Regionale Poliţie Transporturi Craiova
» Craiova: Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” găzduieşte evenimentul „Cadet pentru o zi”
» Un craiovean a murit într-o parcare din Valea Roşie
» Stagii de voluntariat internaționale pentru tinerii studenți, prin AIESEC Craiova
» Dolj: 360 de sancţiuni rutiere şi 20 de permise reţinute, în acest sfârşit de săptămână
» „Povestea Florii Soarelui“, la Muzeul Olteniei
» CJ Dolj a semnat contractul pentru containerele îngropate
» Face pușcărie a doua oară pentru înșelăciuni cu mașini în leasing

Gorj

» Gorj: Transalpina a fost închisă
» Gorj: Femeie prinsă la furat în supermarket

Olt

» Olt: Accident pe DN 65. O maşină a intrat în parapetul de pe marginea drumului
» Protest al sindicaliștilor BNS în fața Prefecturii Olt
» Șef nou la IPJ Olt
» Anchetă la IPJ Olt după ce cascheta şefului de post din Sprîncenata apare într-o înregistrare video la nişte petrecăreţi
» Olt: Un artist plastic i-a ridicat Simonei Halep statuie
» Incendiu în două gospodării din Olt, din cauza focului lăsat nesupravegheat

Mehedinţi

» Mehedinţi: Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, activat la ISU pentru perioada codurilor galben şi portocaliu de ploi şi intensificări ale vântului
» Mehedinţi: Recomandări ale IPJ pentru şoferi în perioada codului portocaliu de ploi abundente
» Mehedinţean urmărit de autorităţile din Franţa, prins la Severin
» Mehedinţi: Accident cu o victimă încarcerată la Drobeta Turnu Severin
» Traficul feroviar este întrerupt pe Magistrala 900

Vâlcea

» Se colectează gratuit deşeurile voluminoase şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice, în Râmnicu Vâlcea
» Se deschide primul nivel al parcării subterane din zona centrală a Râmnicului Vâlcea

Sport

» Tenis: Simona Halep a debutat cu o victorie la Turneul Campioanelor
» Olt: Două sportive din Slatina, locul IV la fit-kid
» Fotbal / Gino Iorgulescu, reales în funcția de președinte al LPF
» WTA: Simona Halep, lider mondial pentru a treia săptămână. Irina Begu, salt de 12 poziţii
» Simona Halep debutează azi la Turneul Campioanelor
» Baschetbaliștii din Bănie au depășit suta de puncte cu Timișoara
» Ancuța Bobocel a strălucit din nou la Craiova

Bani & Afaceri

» Indicele ROBOR la trei luni a explodat şi a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii trei ani

Sanatate

» Sute de cazuri de viroze, vaccinul antigripal întârziat

Top