6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpectacolul cu piesa „Cealaltă țară”, pus în scenă la TN Craiova, prezent la Festivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești

Spectacolul cu piesa „Cealaltă țară”, pus în scenă la TN Craiova, prezent la Festivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești


Spectacolul cu piesa „Cealaltă țară”, după romane de Herta Müller („Omul e un mare fazan pe lume, „Călătorie într-un picior”, respectiv „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”) va fi prezentat pe 16 mai, de la ora 21, la Festivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR, Timișoara 2017.
Spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Național „Marin Sorescu” în urma câștigării de către Alexandru Istudor, regie, și a Francescăi Cioancă, scenografie, a concursului de proiecte regizoral-scenice, ediția a VI-a, inițiat de Teatrul Național « Marin Sorescu ». Adaptarea textului pentru spectacol este rodul unui proces colaborativ, a unei munci de echipă la care s-au raliat actorii din distribuția spectacolului: Adrian Andone, Gabriela Baciu, Romanița Ionescu, Corina Druc, Ștefan Cepoi, Raluca Păun, Vlad Udrescu și Marian Politic.
FEST-FDR se va desfășura în perioada 14-25 mai 2017 își propune să exploreze, prin spectacolele reunite în cele două module ale sale, o temă proprie umanității: Identitatea. Pentru secțiunea dedicată teatrului pe text românesc, teatrologul Oana Borș a selectat unele dintre cele mai bune producții românești ale anului trecut.
La acest festival participă teatre din Germania, Franța, SUA, Polonia, România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS