8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMai multe spitale din Oltenia cer despăgubiri de la Hexi Pharma

Mai multe spitale din Oltenia cer despăgubiri de la Hexi Pharma

Spitalul Județean de Urgență Slatina a folosit produse Hexi Pharma
Spitalul Județean de Urgență Slatina a folosit produse Hexi Pharma

Scandalul Hexi Pharma nu s-a încheiat. Mai multe spitale din Oltenia s-au constituit parte civilă în dosarul deschis împotriva firmei, în urma scandalului dezinfectanților diluați. Șapte unități medicale din Oltenia cer despăgubiri pentru produsele pe care le aveau în depozit și care s-au dovedit prin teste că în realitate aveau altă concentrație decât cea înscrisă pe etichetă și nu au mai putut fi folosite. Cele mai multe spitale intrate în acest proces sunt în județul Olt. În Dolj, Spitalul Municipal „Filantropia“ și Spitalul din Băilești s-au constituit parte civilă în proces.

Retragerea produselor Hexi Pharma a adus prejudicii unităților medicale din Oltenia. Romulus Varga, procuror-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului instanței supreme, spunea, pentru News.ro, în urmă cu doar câteva zile, că paguba calculată în dosarul Hexi Pharma este de 102 milioane de lei, reprezentând contravaloarea achizițiilor de produse biocide neconforme de la Hexi Pharma de către unități sanitare din România.

În trei spitale din județul Olt se foloseau produse de la firma Hexi Pharma

În trei spitale din județul Olt – Spitalul Județean de Urgență Slatina, Spitalul Municipal Caracal și Spitalul Orășenesc Balș – se foloseau la data la care a izbucnit, în primăvara trecută, scandalul dezinfectanților diluați, produse de la firma Hexi Pharma. Acum cei care conduc aceste unități sanitare analizează situația și trebuie să decidă cât să ceară în instanță drept daune.
Pentru că dosarul Hexi Pharma a fost trimis în 7 martie 2017 în judecată, spitalele care au cumpărat produsele firmei (produse care s-a dovedit prin teste în țară și în străinătate că în realitate aveau altă concentrație decât cea înscrisă pe etichetă) pot cere în instanță despăgubiri. În ce sumă, rămâne să stabilească fiecare, un demers care nu este deloc ușor, din moment ce, de-a lungul timpului, testele proprii de sanitație nu au dovedit că produsele ar avea probleme.
„Noi am calculat la un moment dat un prejudiciu. Era vorba de 4.432 de lei, valoarea produselor pe care le aveam pe stoc la momentul declanșării scandalului, dar acești bani ni i-au dat după ce și-au retras produsele. Nu știu dacă ne vom constitui parte civilă cu întreaga sumă pe care am cheltuit-o în perioada 2012-2016 pentru achiziția produselor de la această firmă, deoarece n-am avut probleme. Încă nu am stabilit ce vom face“, a declarat directorul financiar al Spitalului Orășenesc Balș, Daniela Stancu. În cei cinci ani, micul spital din Balș a cheltuit aproximativ 100.000 de lei pentru produsele dezinfectante ale Hexi Pharma, produse cumpărate prin achiziție directă, trimestrial, fiind vorba de sume mici, explică Stancu.

„A fost o discuție să vedem ce facem, dar încă nu am hotărât“

Lucrurile nu sunt clare încă nici la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unitate sanitară în care, la începutul lunii mai, anul trecut, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor, au făcut verificări ample (au fost vizate atunci 25 de unități spitalicești, din 21 de județe și municipiul București) în cadrul dosarului penal în care se efectuau cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor şi de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse.
„Ne vom constitui parte civilă, am primit și noi acea adresă de la o instituție a statului, dar să vedem cu ce sumă, aferentă cărei perioade. A fost o discuție să vedem ce facem, dar încă nu am hotărât. Ar fi două variante: să luăm în calcul ultimii cinci ani sau întreaga perioadă în care firma ne-a furnizat produsele incriminate“, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Elena Vișan.
Uniatatea sanitară cumpăra, până la rezilierea contractului cu firma Hexi Pharma, aproximativ o treime dintre dezinfectanții folosiți în unitate de la această firmă, în baza unui contract-cadru semnat pe patru ani, urmat de un contract subsecvent, plătind lunar aproximativ 30.000 de lei pentru produsele biocide.
La Spitalul Municipal Caracal, unde, de asemenea, s-au folosit produse Hexi Pharma (directorul de la acel moment al spitalului, astăzi primar al Caracalului, Liviu Radu, precizând atunci că în urma testelor proprii vizând eficiența efectuate în spital nu s-a constatat că produsele ar avea probleme), lucrurile sunt la fel de neclare, chiar vineri fiind convocată o ședință a Comitetului Director pentru a se hotărî ce trebuie făcut.

Două spitale din Gorj, parte civilă în dosarul Hexi Pharma

Și spitalele din Bumbeşti-Jiu şi Târgu Jiu sunt părţi civile în dosarul Hexi Pharma. Prejudiciul estimat de anchetatori este unul uriaş. Şi în Gorj au existat unităţi medicale care s-au aflat pe lista spitalelor care au cumpărat produse de la Hexi Pharma. Spitalul Orăşenesc de la Bumbeşti-Jiu s-a constituit deja parte civilă în dosar pentru recuperarea sumei de 8.827 de lei, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu se va constitui parte civilă în dosarul Hexi Pharma. De asemenea, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a achiziţionat produse mult mai multe de la Hexi Pharma, iar suma pe care unitatea medicală doreşte să o recupereze prin intermediul instanţei este de 308.019 lei.

Control la Spitalul din Bumbeşti-Jiu

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu a fost verificat de oamenii legii
Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu a fost verificat de oamenii legii

Este de amintit că Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu a fost vizat la momentul scandalului Hexi Pharma de un control al organelor de poliţie. Oamenii legii din Turceni au ridicat documente pentru Pachetul General. „La noi au fost şi în control cei de la poliţie pentru că aveam atunci câteva produse de la Hexi Pharma. Mai erau câteva sticle. Este vorba de produsul Thor şi Hexiosept AF. Atunci au fost aplicate sigilii şi sunt depozitate la noi. Nu ne atingem de ele pentru că au legătură cu ancheta procurorilor. Noi ne-am constituit parte civilă încă din perioada de urmărire penală. Suma este de 8.827 de lei şi vizează totalul achiziţiilor pe trei ani. Am mai primit ulterior două adrese de la Parchet cu alte denumiri de produse pe care urmează să le verificăm, să vedem dacă le-am achiziţionat“, a declarat Aurel Stolojanu, managerul Spitalului Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu.

Două spitale din Vâlcea au intrat în proces

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea a cumpărat produse Hexi Pharma în valoare de 438.000 de lei
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea a cumpărat produse Hexi Pharma în valoare de 438.000 de lei

Două dintre cele cinci spitale din judeţul Vâlcea s-au constituit și ele parte civilă în procesul împotriva producătorului de dezinfectanţi Hexi Pharma. Este vorba de Spitalul Orăşenesc Horezu care a avut un contract cu firma respectivă pe o perioadă de doi în valoare de 40.000 de lei şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, care a cumpărat produse Hexi Pharma de 438.000 de lei. Contractul a fost pe trei ani 2014, 2015 şi 2016. „Imediat cum a izbucnit scandalul, în 2016, am reziliat contractul. Încă de la început noi am pus la dispoziţia procurorilor toate documentele şi am fost în primele o sută de spitale care s-au constituit parte civilă în proces“, a spus dr. Dan Ponoran, directorul Spitalului din Râmnicu Vâlcea.
Pe parcursul a trei ani şi Spitalul Orăşenesc Drăgăşani a cumpărat dezinfectanţi de la firma respectivă pentru care a plătit aproape 25.000 de lei. „Abia acum ne-am hotărât să intrăm şi noi în proces, suntem la stadiul de strâns documente“, a declarat Marian Pârvan, directorul Spitalului din Drăgăşani.
La nici una dintre dintre unităţile medicale din Vâlcea în care s-au folosit dezinfectanţi diluaţi nu s-au înregistrat oficial plângeri din partea unor pacienţi care să fi făcut în spitale infecţii nosocomiale. Cu toate acestea, managerii spitalelor vor să ceară drept despăgubiri toţi banii pe care i-au cheltuit prin contract pentru dezinfectanţii cu probleme. Spitalul Orăşenescc Brezoi şi Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti nu au avut contracte cu Hexi Pharma.

Spitalul „Filantropia“ Craiova și Spitalul din Băilești cer despăgubiri

În Dolj, Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova și Spitalul din Băilești s-au constituit parte civilă în proces. Spitalul „Filantropia“ speră să primească despăgubiri pentru produsele pe care nu le-a mai putut folosi. „Ne-am constituit parte civilă în acest proces. Este necesar să ne recuperăm banii pe acele produse pe care nu le-am mai putut folosi după scandalul apărut“, spune dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al spitalului. În momentul apariției scandalului Hexi Pharma și Spitalul din Băilești folosea unii dezinfectanți de la această firmă. „Suntem parte civilă. Am considerat că este normal să ne recuperăm investiția făcută în acele produse care s-au dovedit a fi neconforme și pe care nu le-am mai putut folosi. Nu este o sumă foarte mare cea pe care o avem de recuperat, dar este bine dacă putem lua ceva“, declară Mirela Țibreanu, managerul Spitalului din Băilești.
Pentru că la momentul scandalului mai aveau în spital și în depozit foarte puține produse Hexi Pharma, reprezentanții Spitalului din Filiași au decis ca unitatea să nu se constituie parte civilă în proces. „Am fi dat mai mult pe cheltuielile de judecată. Cei care au avut stoc mare de produse au fost interesați să recupereze prejudiciul“, precizează Georgescu Mariana, director medical la Spitalul din Filiași.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova spune că nu s-a constituit parte civilă în procesul intentat firmei Hexi Pharma pentru că nu s-a știut clar care lot de produse a avut probleme și ce vizează exact acest proces. „La acel moment am fost întrebați de reprezentanții Parchetului dacă vrem să ne constituim parte civilă în acest proces. Nu ne-a spus însă nimeni exact la care produse au fost probleme, care lot și pentru care dintre acestea să cerem despăgubiri“, a precizat dr. Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova.
Nici Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova și nici Spitalul de Neuropsihiatrie nu au intrat în proces. Aceeași decizie a fost luată și de conducerea Spitalului din Calafat și de cea a unității medicale din Dăbuleni.

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin nu va fi parte civilă

Reprezentanții Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin spun că nu se vor constitui parte civilă în procesul penal intentat firmei Hexi Pharma, deoarece nu există motive. Directorul celei mai mari unităţi sanitare din Mehedinți spune că spitalul a cumpărat de la firma incriminată o gamă redusă de produse, care în urma controalelor s-a descoperit că nu au creat probleme. „Noi nu am luat de la firma respectivă o gamă foarte largă de produse. Ulterior apariţiei scandalului, Spitalul Judeţean a fost controlat atât de o comisie a Direcţiei de Sănătate Publică, cât şi de o echipă de anchetă a poliţiei. În timpul controalelor nu s-au descoperit neconformităţi la produsele aflate pe stoc. Apoi, produsele care mai erau pe stoc au fost ridicate de către reprezentanţii firmei Hexi Pharma, iar noi ne-am recuperat banii. În aceste condiţii nu ar fi motive să ne constituim parte civilă, a declarat Victor Maliborski, managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS