17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj600.000 de ţigarete au fost confiscate de poliţiştii craioveni

600.000 de ţigarete au fost confiscate de poliţiştii craioveni


Polițiștii craioveni cercetează un bărbat în vârstă de 36 de ani pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, în autovehiculul acestuia fiind descoperite aproximativ 600.000 țigarete netimbrate

Azi noapte, în jurul orei 1.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, aflată în serviciul de patrulare, l-a depistat, pe strada Potelu din municipiu,  pe P. Marius, de 36 de ani, din municipiul București, în timp ce transporta cu o autoutilitară mai multe pachete de țigări netimbrate.
În urma verificării autoutilitarei, polițiștii craioveni au constatat că în interior se aflau depozitate aproximativ 30.000 pachete de țigări fără timbru fiscal, cele aproximativ 600.000 țigarete provenind din contrabandă.
Atât țigările, cât și autoutilitara au fost indisponibilizate de oamenii legii în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind predate reprezentanților Direcției Regionale Vamale Craiova în vederea calculării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Polițiștii au întocmit pe numele celuui în cauză un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, investigațiile fiind preluate de polițiști din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice.
Investigațiile vor fi continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.

Cetățenii trebuie să își aducă aducă și dumnealor contribuția la stăpânirea fenomenului de contrabandă cu produse din tutun prin refuzul de a cumpăra astfel de produse comercializate cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, activitate care nu face decât să prejudicieze bugetul statului și să aducă sume de bani necuvenite contrabandiștilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS