Ambasadorul Rusiei, la Craiova: „Nu există nici un plan de amenințare împotriva României“

Valery Kuzmin
Valery Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, a vizitat, ieri, municipiul Craiova, pentru a vedea „potențialul economic și agricol al orașului, al județului Dolj și al regiunii Oltenia, în vederea identificării în această zonă a unor oportunități de afaceri pentru investitorii ruși“, după cum a explicat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Kuzmin s-a aflat pentru prima dată la Craiova și în Oltenia și, după întâlnirea cu autoritățile locale și județene, urma să aibă, pe seară, și o întrevedere cu câțiva oameni de afaceri din Bănie, pentru că „trebuie să lucrăm la dezvoltarea relațiilor economice dintre Rusia și România pe viitor“. Ambasadorul a precizat că au fost stabilite deja câteva teme de discuție și că „va invita oamenii de afaceri din Oltenia să dezvolte relații economice cu Rusia, conform practicilor din Uniunea Europeană“.

Întrebat despre forțele NATO alocate în Oltenia, la Deveselu, Valery Kuzmin a afirmat că „decizia construirii aici a unui scut antirachetă este o chestiune internă a României“. „Este răspunderea voastră ca țară, dar pot să subliniez că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru voi, nu există nici un plan de amenințare împotriva României“, a adăugat ambasadorul Rusiei. „În ceea ce privește apropierea forțelor NATO de frontierele rusești, acesta este un proces de durată, nu a început de ieri, de alaltăieri. Nu a început după incidentele din Siria sau după ofensiva președintelui Georgiei în Osetia de Sud, în orașul pașnic Thinvali (august 2008 – n.r.). Dar Rusia continuă să considere această lărgire a NATO ca una necorectă”, a mai spus Valery Kuzmin. Întrebat dacă vizitează doar zonele aflate în apropierea scutului de la Deveselu, Kuzmin a precizat că a fost în mai multe zone din România, dând ca exemplu Iașiul și Focșaniul, din Moldova, apoi Transilvania și Maramureșului. „Dar am început vizitele cu Baza Militară “Mihail Kogălniceanu“. Glumesc, am fost la Constanța, dar la mare, cu familia. Am văzut cam toate regiunile țării voastre și am fost surprins să aflu că există un aeroport internațional la Satu Mare și unul în Baia Mare“, a mai menționat ambasadorul Federaţiei Ruse în România.


 




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 30 mai 2017

Actualitate

» Tribunalul București: Greva controlorilor de trafic aerian este legală
» Blaga, Marcel Opris- seful STS, Catalin Predoiu si ambasadori de la acea vreme, audiaţi
» Reacția Administrației Prezidențiale la decizia Camerei de a face scut în jurul lui Bejinariu
» Conducerea Camerei a respins cererea PNL ca premierul să fie prezent la “Ora Guvernului” pe tema legii salarizării
» A doua aeronavă Boeing soseşte miercuri în ţară şi va intra în flota Tarom
» Cererea DNA în cazul Eugen Bejinariu, respinsă de Camera Deputaților
» Florin Diaconu: Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10
» Cererea DNA de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu, supusă astăzi votului plenului Camerei
» Klaus Iohannis: Eu cred în continuare că baza NATO este relaţia transatlantică şi ea este şi rămâne vitală. Această relaţie nu poate să dispară
» Greva controlorilor de trafic: Sute de zboruri ar putea fi afectate. Două decolări de pe Otopeni au fost deja anulate
» Jean-Claude Juncker, după ce Angela Merkel s-a distanţat de SUA şi Marea Britanie: Ţările UE vor consolida unitatea, asumând responsabilitatea propriului viitor, cu deschidere în relaţia transaltlantică
» Moscova: 11 morţi şi 168 de răniţi, în urma unei furtuni puternice
» Fostul dictator panamez Manuel Noriega a murit
» Controlorii de trafic aerian declanșează greva generală în această dimineață. Decizia privind zborurile afectate aparține EUROCONTROL
» Se lucrează pe Autostrada Bucureşti-Piteşti
» Bancul zilei
» Doi fraţi au murit în maşina cu care mergeau spre facultate

Publireportaj

» Licitaţii în Construcții drumuri și poduri, pe portalul licitatia.ro

Local

» Dispoziția nr. 3716 – Primarul Municipiului Craiova

Dolj

» Ziua Mondială Fără Tutun, la Craiova
» Craiova: „Tradiție și culoare“, în Galeriile „Cromatic“
» Zborurile de pe Aeroportul din Craiova nu sunt afectate, deocamdată, de greva ROMATSA
» Craiova: Concurs de recitat poezii, la Biblioteca Judeţeană
» Craiovean cercetat penal după ce a furat un laptop
» Cum scapi de aparatele electrice vechi
» Viile de la Banu Mărăcine au ajuns groapă de gunoi
» Perişor, comuna copilăriei lui Henri Coandă
» Scandalul „Boeru“, investigat

Gorj

» Gheorghe Nichifor, noul vicepreşedinte al CJ Gorj
» Gorj: Examenul pentru permisul auto va fi reprogramat
» Gorj: Poliţist reţinut pentru luare de mită
» Salon internaţional de pictură, la Târgu Jiu
» Norvegienii investesc în piaţa de îmbrăcăminte second-hand din Târgu Cărbuneşti
» Transalpina, deschisă de ieri circulaţiei publice
» Podul de la Turcineşti, reabilitat în regim de urgenţă de o firmă locală
» Marian Negrescu, demis din funcţia de manager al Teatrului din Târgu Jiu
» Liceul de Arte intră în modernizare
» AJOFM derulează un proiect unicat la nivel naţional

Vâlcea

» Vâlcea: Tânăr reţinut după ce a furat bani dintr-un microbuz

Sport

» Tenis de masă / Victorii pe linie pentru români, în preliminarii, la Mondialele din Germania
» Simona Halep joacă astăzi la Roland Garros
» Academia „Gică Popescu“ a câștigat „Steaua munților“
» Dinamyk, prima în Dolj și la juniori D
» Fotbalistele de la Școala „Decebal“, medaliate cu argint

Bani & Afaceri

» În ce poți investi dacă deții economii

Educatie

» Doi liceeni din Craiova, la bacalaureatul special
» Sute de elevi, respinși la probele de aptitudini pentru liceu

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Horoscop

Top