10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Bucureștean reținut pentru furturi din hypermarket

Craiova: Bucureștean reținut pentru furturi din hypermarket

Un bucureștean, de 27 de ani, a fost reținut de polițiștii craioveni după ce a furat bunuri în valoare de 1000 de lei dintr-un hypermarket. Bărbatul nu se află la prima faptă de acest gen. Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, vineri, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați de agenți de pază ai unui hypermarket craiovean cu privire la faptul că a fost depistat un tânăr care a sustras mai multe bunuri din magazin.

Polițiștii craioveni ajunși la fața locului, l-au identificat pe Robert Ș., cu domiciliul în București, care a sustras de pe rafturile centrului comercial produse de peste 1.000 lei.
Pe numele bucureșteanului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și restituit reprezentanților societății comerciale.
În urma extinderii cercetărilor polițiștii craioveni au reținut în sarcina bărbatului o altă infracțiune de furt din acelasi centru comercial, faptă comisă în data de 20.02.2017.
De asemena, din cercetări a rezultat faptul că față de persoana în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București dispusese măsura controlului judiciar, astfel că bărbatului i s-a impus ca pe timpul controlului judiciar să nu se deplaseze în incinta magazinelor care comercializează aparatură electronică, pentru nerespectarea aestei măsuri polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au dispus reținerea pe bază de Ordonanță de reținere pentru 24 de ore a suspectului.
Ș. ROBERT a fost introdus în Centrul de Retinere si Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj, iar în cursul zilei de ieri procurorul de serviciu și-a însușit propunerea organelor de poliție, promovând-o Judecătoriei Craiova. Judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea formulată, iar procurorul de caz a formulat contestație, urmând a fi analizată în termenul procedural de 48 ore.
Inculpatul a fost reintrodus în arestul Poliției Doljene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS