24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO comună din judeţul Dolj, raiul hoţilor de lemne

O comună din judeţul Dolj, raiul hoţilor de lemne

Comuna doljeană Apele Vii poate fi considerată, fără îndoială, raiul hoţilor de lemne. Din 2.000 de hectare de pădure de salcâm, doar 20 mai sunt acum în picioare. Restul au fost tăiate şi furate. De multe ori, oamenii spun că sunt nevoiţi să cumpere lemne chiar de la hoţi. Reprezentanţii Gărzii Forestiere Vâlcea, care monitorizează modul în care se respectă regimul silvic în pădurile din toată Oltenia, cunosc situaţia de la Apele Vii şi susţin că vina este, în primul rând, a oamenilor, pentru că nu au încheiat contracte de prestări servicii cu ocoale silvice care să le asigure paza pădurii. 

Jaful din pădurea comunei doljene Apele Vii durează de mulți ani şi pare că nimeni nu poate face nimic pentru a-l stopa. Primarul Augustin Stanciu susţine că pădurea a fost pur şi simplu decimată, iar în mai puţin de trei decenii s-a ajuns la situaţia ca localitatea care în trecut livra lemne pentru o zonă mare din judeţ să nu mai aibă material lemnos pentru propriii cetăţeni. „Odată, comuna livra lemne către toate localităţile limitrofe. Cei care nu aveau pădure cumpărau lemne de la Apele Vii, când era în regim silvic. După aceea, când s-a exploatat în mod haotic, fiecare a tăiat după bunul-plac, iar astăzi ne aflăm în faţa faptului împlinit. Nu mai avem lemne nici pentru cetăţenii din comună. În această iarnă, am dus lemne de la primărie la oameni fiindcă, altfel, îi găseam morţi în casă. Primăria nu are pădure în proprietate. Şi noi am cumpărat lemne de la Gorj pentru a încălzi localul instituţiei. Nu credeam vreodată că vom ajunge în situația asta“, a spus Augustin Stanciu, primarul din Apele Vii. Mai grav este faptul că localnicii au început să cumpere propriile lemne chiar de la hoţi.
„Sunt moştenitor, am două hectare de pădure, dar lemne nu am. Am mai luat crenguţe din pădure, că altceva nu mai e. Pădurea mare au tăiat-o hoţii şi am ajuns să cumpărăm lemne de la ei. Vecinii mei au luat chiar de la hoţi!“, a spus Dumitru Potcoavă, din Apele Vii.
„Sunt proprietară pe trei pogoane şi jumătate de pădure, dar nu am lemne! Cumpărăm de la hoţi lemne din pădurea noastră, şi asta e valabil şi în cazul altor vecini. Dăm 1.500 – 2.000 de lei pe lemne, pe an“, a spus altă localnică din Apele Vii. Edilul comunei consideră că totul se întâmplă din cauza legilor, care îi dezavantajează pe proprietari. Potrivit primarului, punerile în posesie s-au făcut haotic, iar în prezent este greu de încheiat contracte cu ocoale silvice care să asigure paza din cauză că pădurea este dispersată. „Oamenii au ajuns să îşi cumpere propriile lemne de la hoţi pentru că legea e aceeaşi şi pentru hoţi, şi pentru proprietari. Proprietarul, dacă taie, primeşte amendă ca şi hoţul care i le vinde. Oamenii ar dori să încheie contracte cu ocoale silvice, dar problema e că, atunci când au fost puşi în posesie, au fost puşi haotic, adică nu au o suprafaţă delimitată de pădure. Au, poate, un hectar, care este împărţit în şapte-opt locuri, şi aşa, pe bază de grupări. Cetăţenii care erau şefi de grupări sunt morţi în proporţie de 90 la sută. Nu mai doresc nici rudele, nici ceilalţi proprietari să devină şefi de grupări. Efectiv, mulţi dintre ei nici nu mai ştiu pe unde au pădurile! Cum poate să vină ocolul silvic să le ia în pază dacă nu sunt amenajate?“, a mai spus primarul.

„Ne învârtim în jurul cozii“

În prezent, din cele 2.000 de hectare de pădure, mai sunt în picioare doar 20. Dar nici acestea nu se ştie pentru cât timp, pentru că oamenii spun că se fură fără încetare. Reclamaţiile curg însă în zadar. „Organele Silvice dau amenzi, organele de poliţie dau amenzi şi toate vin la primărie. Ei nu sunt titulari de rol şi cu greu putem recupera acele prejudicii. În schimb, ajung la judecată, de aici vin mandate de executare în folosul comunităţii, ei refuză să muncească, deşi sunt înştiinţaţi din trei în trei luni. După doi ani, aceste mandate trebuie trimise înapoi la judecătorie, care le mai dă o amendă, iar noi trebuie să preluăm aceste cazuri şi practic ne învârtim în jurul cozii. În prezent, din toată suprafaţa pădurii, 500 de hectare au rămas netăiate în zona Rojişte, care aparţin tot de unitatea administrativ-teritorială Apele Vii, dar aici pădurea nu s-a furat, pentru că este păzită. Însă, din cele 2.000 de hectare nesupravegheate din Apele Vii au mai rămas doar 20“, a mai spus edilul.

„Vom lua toată comuna la puricat şi toţi proprietarii care nu au contract vor primi amenzi“

Reprezentanţii Gărzii Forestiere Vâlcea, instituţia care monitorizează, implementează şi verifică modul în care se respectă regimul silvic de către toţi proprietarii de pădure şi de către administratorii pădurilor de stat şi particulare din Oltenia, spun că ştiu care este situaţia de la Apele Vii. De-a lungul timpului au fost aplicate amenzi, care se pare că nu mai sperie pe nimeni atâta timp cât jaful continuă. Este şi motivul pentru care directorul Direcţiei de Control al regimului silvic din cadrul Gărzii Forestiere Vâlcea ameninţă că se va trece la pasul următor: amendarea tuturor proprietarilor care nu au contract de prestări servicii cu un ocol silvic. „Acum câţiva ani, dacă nu mergeam noi acolo, tăiau toată pădurea. În două zile au tăiat 300 de hectare. Contracte nu le poate face nimeni fără cererea lor! Deci, cetăţenii care se plâng, să meargă la un ocol silvic de stat sau particular şi să facă o cerere, să depună documentele de proprietate, şi ocolul silvic e obligat să facă tot ce e de făcut. Altfel, ei sunt supuşi amenzii. Amenda e de 2.000 de lei pentru cei care nu au acel contract de prestări servicii încheiat cu un ocol. Primăria trebuia să îi împingă de la spate să îşi facă acele contracte, altfel se va transforma acea comunitate într-una de contravenienţi. Deja noi am dat câteva zeci de amenzi acolo, pe care ei le tot contestă, dar noi suntem obligaţi să aplicăm legea. Nu există în toată Oltenia ce e la Apele Vii! Vă promit că vom face altceva: vom lua toată comuna la puricat şi toţi proprietarii care nu au contract vor primi amenzi, nu numai cei 30-40 care au primit până acum!“, a declarat Gheorghe Dinucă, directorul Direcţiei de Control al regimului silvic şi activităţii cinegetice din cadrul Gărzii Forestiere Vâlcea.

Pază gratuită pentru cei care au mai puţin de 30 de hectare de pădure

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 864/2016, proprietarii de păduri care deţin mai puţin de 30 de hectare şi nu desfăşoară activităţi economice pot beneficia gratuit de pază. Cu aceleaşi condiţii, însă: să deţină titluri de proprietate sau documente care ateste că sunt moştenitori şi să încheie contracte de prestări servicii cu un ocol silvic. „Cineva trebuie să adune acei cetăţeni şi să meargă să depună cererile pentru că bineînţeles că statul nu îţi dă banii degeaba. Trebuie să aibă titlu de proprietate şi toate documentele necesare întocmirii dosarului. Dosarul este analizat de ocolul silvic, care ulterior îl trimite la noi, îl verificăm şi ocolul îi asigură gratuit pază“, a mai spus Gheorghe Dinucă. Proprietarii de pădure din Apele Vii nu sunt străini de ceea ce înseamnă încheierea unui contract de pază cu un ocol silvic.În urmă cu câţiva ani, pădurea a fost păzită de un ocol din subordinea Direcţiei Silvice Dolj, dar contractul a fost reziliat întrucât oamenii nu şi-au respectat obligaţiile de plată. „Cei de la Apele Vii au făcut o asociaţie, Dafinul, care cuprindea toată pădurea retrocedată conform Legii nr.1/2000. Din cauza neplăţii contravalorii serviciilor de pază, în jurul anului 2012 contractul a fost reziliat“, a explicat Dănuţ Răţoiu, purtător de cuvânt la Direcţia Silvică Dolj.

31 de sancțiuni contravenționale și trei dosare penale

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, numai în cursul anului 2016, Secția de Poliție Rurală Daneți, de care aparține localitatea Apele Vii, a aplicat mai multe sanțiuni și a întocmit trei dosare penale pentru abateri la Codul Silvic, în cele mai multe cazuri fiind vorba de furturi de lemne. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS