7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCondamnați definitiv pentru trafic de medicamente

Condamnați definitiv pentru trafic de medicamente

Anchetatorii au stabilit că cei patru inculpați procurau ilegal medicamente cu efecte psihoactive și le vindeau în țări din zona scandinavă
Anchetatorii au stabilit că cei patru inculpați procurau ilegal medicamente cu efecte psihoactive și le vindeau în țări din zona scandinavă

Judecătorii Curții de Apel Craiova au hotărât, vineri, să condamne definitiv patru persoane trimise în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Cei patru inculpați au primit pedepse cuprinse între doi ani de închisoare cu suspendare și cinci ani și două luni cu executare.
Acțiunea de destructurare a acestei grupări a fost demarată de procurorii DIICOT din Craiova pe 4 iunie 2015, după ce ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul colegilor din București, Vâlcea și Gorj, au prins în flagrant doi bărbați care încercau să vândă 10.500 de comprimate cu droguri de risc și 480 de comprimate de droguri de mare risc. Este vorba de gorjeanul Constantin Ghinea și bucureșteanul Marian Bibașcu. După prinderea în flagrant a celor doi bărbați, oamenii legii au efectuat 12 percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj, Vâlcea și a municipiului București, ocazie cu care au găsit şi ridicat 9.036 de comprimate cu droguri de risc precum şi sumele de 9.000 de lei și 890 de euro. În urma descinderilor a fost ridicat alt suspect, gorjeanul Marian Dragu, iar în același dosar a fost pusă sub acuzare și inculpata Roxana Liliana Vasile, suspectată de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc și mare risc.

Medicamente vândute în țări din zona scandinavă

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, „în perioada 2014 – 2015, membrii grupului infracţional organizat au procurat ilegal medicamente cu efecte psihoactive, de la depozite și farmacii din București și din județele Gorj și Vâlcea. Ulterior, drogurile de risc erau transportate şi comercializate în țări din zona scandinavă“.
Cei patru inculpați au fost trimiși în judecată în septembrie 2015, iar în iulie, anul trecut, Tribunalul Dolj i-a găsit vinovați și condamnat. Bibașcu a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni închisoare cu executare, ca și Marian Dragu. În schimb, Constantin Ghinea a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar Roxana Liliana Vasile la șase ani și patru luni. În plus, instanța a dispus confiscarea a 650 de cutii de Diazepam, 8 cutii de Oxycontin, 30 comprimate de Clonazepam, 6 comprimate de Alprazolam, plus o ştampilă aparţinând SC Dede Farm Plus SRL.
A urmat apelul, iar vineri, pe 10 februarie, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova a hotărât să reducă pedepsele inculpaților. Marian Dragu și Marian Bibașcu au fost condamnați definitiv la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Constantin Ghinea la trei ani și zece luni cu executare. În ceea ce o privește pe inculpata Roxana Liliana Vasile, acesteia i-a fost redusă pedeapsa la cinci ani şi două luni de închisoare, tot cu executare. Inculpata nu a fost prinsă până în prezent, pe numele acesteia fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă încă de pe 13 iulie 2015. Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat, ieri, că ofițerii Serviciului de Investigații Criminale l-au ridicat și dus la Penitenciarul Craiova pe Constantin Ghinea.

Trafic de medicamente în Norvegia

Tot în 2015, în iulie, procurorii DIICOT au destructurat altă grupare care se ocupa cu vânzarea de medicamente cu efecte psihoactive în Norvegia. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 55.000 de comprimate de medicamente având în componență substanțe cu efect psihoactiv, 200.000 de țigarete fără timbru fiscal, 30.000 de lei, precum și o armă cu glonț de calibru 8 mm. Anchetatorii au stabilit că membrii grupării procurau drogurile de risc de la dealeri de medicamente care, la rândul lor, le obţineau de la diferite depozite de medicamente din România. Ulterior, medicamentele erau distribuite către alţi membri ai grupului infracţional ce își desfăşura activitatea în Mehedinţi şi Gorj şi care asigurau finanţarea şi apoi transportul în afara ţării. În acest dosar, care se află pe rolul Curții de Apel Craiova, procurorii DIICOT au pus sub acuzare 14 inculpați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS