17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Amenzi rutiere de 65.000 de lei în acest sfârșit de săptămână

Dolj: Amenzi rutiere de 65.000 de lei în acest sfârșit de săptămână

Polițiștii rutieri doljeni au continuat și în acest sfârșit de săptămână seria acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră, pe principalele drumuri din județul nostru.

De această dată, în atenția oamenilor legii s-au aflat conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză instituit pe anumite sectoare de drum, polițiștii doljeni acționând în scopul conștientizării acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când circula cu viteză excesivă.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat 320 de abateri de natură contravențională, pentru sancționarea cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 65.000 lei. Dintre acestea, 251 de sancțiuni au fost aplicate unor șoferi care au circulat cu viteză peste limita legală admisă. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce nouă de permise de conducere, dintre  care șapte pentru viteză excesivă, și au retras două certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, polițiștii l-au depistat pe C. Dragoș, de 29 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism, pe strada Râului, cu viteza de 105 km/h. Bărbatul a fost sancționat cu amendă in cuantum de 1.125 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile.

De asemenea, tot în acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, Biroul Rutier și Secţiilor de Poliţie Urbane 1 – 6 şi Secţiilor de Poliţie Rurale 1-6, au organizat o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cadrul acțiunii, oamenii legii au constatat trei fapte de natură penală precum și alte 97 de abateri de natură contravențională, pentru sancționarea cărora, au aplicat amenzi în valoare de peste 23 000 lei. Totodată, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 13 de permise de conducere, dintre care trei au fost reținute pentru consum de băuturi alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS