Dolj: Prinşi conducând fără permis

Polițiștii din Dăbuleni şi Călărași l-au depistat, ieri după amiază, pe I. Ionuţ, de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea  un autoturism pe D.N. 55 A, cu toate că nu poseda permis de conducere auto.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Aseară, polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Coşoveni, în timp ce executau serviciul de patrulare în comuna Rojişte, au oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, condus de numitul V. Ştefan, de 28 de ani, din comuna Gruia, judeţul Mehedinţi.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule, pe numele său fiind întocmit un  dosar penal.

Tot ieri, polițiștii Secției 6 Craiova, în timp ce patrulau pe strada Țărăncuței, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla C. M., de doar 13 ani, din Craiova, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În aceeași zi, tot polițiștii Secției 6 Craiova, în timp ce patrulau pe strada Brestei, au oprit pentru control un moped neînregistrat în circulație  condus de L. M., de 16 din Craiova, care, de asemenea, nu poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat și fără a poseda permis de conducere.


Comenteaza acum

Alte stiri

26 septembrie 2016

Craiovean cercetat pentru conducere fără permis

O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 6 Poliție Craiova, în timp ce executa  serviciul de patrulare, a oprit, ieri după amiază, pe strada Fragilor din municipiu, un autovehicul condus de P. Ionuţ, de 24 de ani, din municipiu.

Sumarul ediției de luni, 26 septembrie 2016

Actualitate

» Iohannis a acceptat demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu. Conducerea SIE va fi asigurată de Silviu Predoiu
» Lucrări pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la SIE
» Iohannis va fi premiat în Germania pentru lupta împotriva corupţiei
» UNTRR: Asigurătorii au încasat 5,7 miliarde de euro din RCA și au plătit daune de 3,7 miliarde de euro
» Şeful Corpului de control al premierului nu mai demisionează
» Mircea Ursache, vicepreședinte al ASF, la DNA
» Lucrări pe Autostrada Bucureşti – Piteşti
» Valentin Mircea demisionează din funcția de șef al Corpului de control al premierului
» Demisia lui Gabriel Oprea așteptată luni
» Astăzi se sărbătoreşte Ziua Europeană a limbilor
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit
» Atac armat în oraşul suedez Malmo
» 26 septembrie, ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare
» Ministerul Mediului: Casa Verde, Casa Verde Plus și Natura, lansate în noiembrie cu prefinanțare de 30%

Interviu

» Președintele CAS Olt: „Foarte puțini mai contribuie la sănătate“

Publireportaj

» Porți deschise la Depozitul Ecologic Mofleni pentru Let`s Do It Romania, în Campania de Curățenie Națională

Local

» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Dolj

» Craiova: A început maratonul “Săptămâna prevenirii criminalităţii”
» Craiova: “Despre visuri”, în cadrul “Prăvăliei culturale” de la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”
» Craiova: „HUManIMAL”, spectacol de dans contemporan, la Teatrul “Colibri”
» Craiova: La volan sub influența băuturilor alcoolice
» Craiovean cercetat pentru conducere fără permis
» Craiova: Promenada Inimilor la a patra ediţie
» Judecătoarea lui Bercea Mondial, condamnată la 8 ani de puşcărie
» Finanțele promit că reduc birocrația (I)
» Tentativă de „fraudă nigeriană“ în Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Fără adjunct la ISJ
» Primăria Târgu Jiu cumpără abonamente la meciurile echipei Pandurii
» Mii de persoane au participat la campania „Let’s Do It, Romania!“
» Sute de bilete de tratament rămase nedistribuite
» Supraveghetorii CEO au vizitat Termocentrala Rovinari
» UCB a redus fondul de salarii
» Motoare încinse şi adrenalină, la Cupa Gorjului la Rallycross
» Bărbații fugari din cartierul Pandurașul au ajuns în arest

Sport

» Fotbal / Andrei Vlad, convocat pentru meciurile cu Olanda, Norvegia și San Marino
» Simona Halep, calificată în turul 3 la Wuhan
» Fotbal / CSO Filiași o întâlnește pe CSM Vâlcea în Cupa României
» Fotbal / Rezultate, clasamente (23 – 26 septembrie)
» Pandurii, fără reuşite cu Viitorul
» Băluţă a redus Botoşaniul la tăcere
» SCM, față în față cu o echipă de junioare
» Baschetbaliștii craioveni, victorie fără emoţii cu Baia Mare

Sanatate

» Spitalul Județean Slatina, pași spre modernizare
» Sute de elevi din Dolj, cu boli infecțioase și pediculoză
» Puține mame mai alăptează, copiii sunt îndopați cu lapte praf

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top