10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"Reţeaua Şcolilor Sigure", proiect derulat de Asociatia Vasiliada

„Reţeaua Şcolilor Sigure”, proiect derulat de Asociatia Vasiliada

Peste 10.000 de elevi, părinți, profesori și alți specialiști vor fi pregătiți să facă față mai bine eventualelor calamități naturale, datorită unui proiect derulat de Asociația Vasiliada.

Proiectul ”Rețeaua Școlilor Sigure” a fost lansat de Asociația Vasiliada în cadrul unei conferințe care a reunit reprezentanți mass-media și ai altor instituții cu responsabilități în domeniul social. Proiectul va fi implementat în România (jud. Dolj) de Asociația Vasiliada și în Bulgaria (Vidin și Montana) de Asociația ”Free Youth Centre” si Regional Network for Innovative Education, până în luna februarie 2018.
”În cadrul proiectului ne bazăm pe colaborarea foarte bună pe care o avem cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, astfel încât să putem implementa activitățile acolo unde este cea mai mare nevoie și să putem răspunde concret la cerințele de pregatire atât ale elevilor, cât și ale cadrelor didactice” a declarat pr. Adrian Stănulică, Președintele Asociației Vasiliada.
Proiectul va crea cadrul de cooperare între 20 de școli din România și Bulgaria, în vederea elaborării unei metodologii privind intervenția în situațiile de risc ce pot avea loc în mod neprevăzut în unitățile școlare. Totodată, la nivelul școlilor vor fi create cluburi de elevi voluntari, care vor fi instruiţi în domeniul responsabilității sociale.
Proiectul ”Rețeaua Școlilor Sigure” este cofinanțat din Programul INTERREG V-A România – Bulgaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS