Craiova: Festivitate de premiere a participanţilor la primul modul al atelierului de creaţie „Pictură pe sticlă – icoane”

Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, organizează marţi, 28 iunie, începând cu ora 11.00, în spaţiul interactiv de la Casa „Băniei” , festivitatea de premiere a participanţilor la primul modul al atelierului de creaţie „Pictură pe sticlă – icoane” , derulat în perioada martie-30 iunie 2016, sub coordonarea prof. Cătălin Ostroveanu.

Propuse ca o modalitate practică de a păstra contactul cu publicul tânăr dar şi de a revitaliza meşteşugurile populare din zona Olteniei, atelierele de creaţie, dezvoltate de Secţia de Etnografie – Casa „Băniei”,  au un important rol educativ şi trebuie percepute în cheia transferului  interactiv, interdisciplinal, ce conduce imaginaţia şi creativitatea participanţilor de la artefacte/elemente de cultură populară, tradiţională, către creaţia artistică modernă.

Datorită rolului pregnant pe care l-au jucat în relevarea şi păstrarea elementelor şi formelor tradiţionale româneşti, icoanele pe sticlă şi lemn au devenit astfel modele tematice ale atelierelor creative pentru a reaminti de importantele centre  de iconari populari din zona Olteniei (Craiova, Vâlcea).

Tineri, copii, părinţi şi bunici sunt invitaţi, de către specialiştii Secţiei de Etnografie, să intre într-un dialog fascinant cu artefactele iconografiei populare specifice satului tradiţional oltenesc, cu imaginarul popular şi modalităţile de redarea a sfinţilor şi tainelor religioase, pentru a realiza, într-o manieră personală, icoane pe sticlă, adevărate tablouri ce ţes între rame propriile poveşti ale mitologiei religioase româneşti.

Având o durată de aproximativ două ore, fiecare atelier derulat de către prof. Cătălin Ostroveanu şi documentat de muzeografii secţiei, a încurajat atât comunicarea liberă în faţa unor artefacte patrimoniale de o valoare inestimabilă cât şi dezvoltarea creativităţii participanţilor în procesul de asimilarea de elemente de cultură etnografică şi  metode tehnice de realizarea a picturii naive olteneşti pe sticlă.

Tematica picturii pe sticlă are drept scop familiarizarea participanţilor cu noţiuni de bază ale limbajului plastic şi elemente fundamentale din pictura  religioasă, naivă românească, aşa cum a fost ea redată de autori populari anonimi, prin reproducerea unor sfinţi şi divinităţi din legendele şi basmele populare româneşti, inclusiv din zona Balcanilor (Sf.Ioan Botezătorul, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Hristofor), ce împlinesc ritualuri specifice  tainei rugăciunii, a ascensiunii în Rai.

Tablourile realizate de peste cei 150 de participanţi la atelierele de pictură pe sticlă au o paletă cromatică viu colorată, îmbinări surprinzătoare de culoare, ce redau un mod de viaţă optimist, idilic specific vieţii satului tradiţional românesc căci adesea micuţii dau sfinţilor însuşiri omeneşti: frumuseţe, mărinimie, neînfricare, milostenie şi ajunge la durerile sacrificării.

Invitaţi să redea expresivitatea chipurilor divinităţilor şi sfinţilor din pictura românească naivă, micii creatori de frumos realizează o incursiune în universul satului tradiţional, aşa cum se află el surprins în obiectele patrimoniale ale spaţiului expoziţional al Casei „Băniei”, şi învaţă totodată să picteze reprezentarea sfinţilor protectori ai satului românesc. Atelierele de pictură pe sticlă vor continua cu al doilea modul până în luna decembrie 2016, mult mai mulţi tineri fiind aşteptaţi să se înscrie pentru a petrece această vară într-o manieră creativă şi relaxanta la secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 29 septembrie 2016

Top