Poliţiştii doljeni supraveghează vacanţa copiilor

În Dolj, în această dimineață, polițiștii rutieri craioveni au depistat un bărbat, de 55 de ani, din Plenița, Dolj în timp ce conducea un autoturism de transport public persoane, pe ruta Bucovăț-Craiova, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice – 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sanctionat cu amenda de 1125 de lei, iar ca masura complementara i-a fost retinut permisul pe o perioada de 90 de zile.

Tot în Dolj, un  alt șofer de microbuz care făcea transport public de persoane, pe ruta Craiova- Segarcea, a fost depistat fără ITP la microbuz. Şoferul a fost sancţionat cu amendă de 1000 de lei şi i-au fost reţinute plăcuţele cu numere de înmatriculare ş certificatul microbuzului.

Politistii doljeni au verificat în această dimineaţă peste 230 autovehicule, dintre care 120 au fost din categoria celor destinate transportului public de persoane. Astfel, au fost constatate şi aplicate 80 sancţiuni, dintre aceste 40 fiind aplicate transportatorilor de persoane.  Ca urmare a abaterilor constatate au fost reţinute 4 permise de conducere în vederea suspendării, 3 permise fiind reţinute conducătorilor unor microbuze şi care făceau transport public de persoane. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

În doar trei ore, polițiștii rutieri din ţară au verificat peste 5.000 de autoturisme și au aplicat peste 2.000 de sancțiuni contravenționale.

Având în vedere că este început de week-end și chiar început de vacanță, Poliția Română vă recomandă să Alegeți Viața!

În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, șeful Poliției Române a dispus ca, în această dimineață, la nivel național, polițiștii să acționeze, în sistem integrat,  pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și mărfuri.

În doar trei ore, polițiștii au aplicat aproape 2.200 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și au întocmit 14 dosare penale.

Reamintim că, șoferii depistați, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancționați contravențional și le sunt reținute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmește dosar penal.

Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 22 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 110 de permise de conducere și au retras 114 certificate de înmatriculare auto.

În perioada următoare, Poliția Română va intensifica acțiunile, pentru ca dumneavoastră și cei dragi să vă bucurați de zilele de vară în siguranță.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 29 septembrie 2016

Actualitate

» Fostul director al serviciului francez de informaţii interne, inculpat pentru trafic de influenţă
» Lucrări pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Sprijin extins pentru tineri şi şomeri
» Klaus Iohannis: Nu voi nominaliza persoane independente politic pentru funcția de premier
» Guvernul a aprobat Programul ”Construcția de locuințe de serviciu”
» Start “Casa Verde”: Românii pot depune dosarele începând cu 10 octombrie
» Prahova: Adina Buzatu, un avocat și un scriitor, suspecți în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani
» Belgia: Manifestație sindicală națională la Bruxelles
» Percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice
» Astăzi este Ziua mondială a inimii
» Belgia: Manifestație sindicală națională la Bruxelles
» ANAF va verifica proprietarii care îşi închiriază locuinţele
» SUA: Atac armat în Carolina de Sud. Bilanţul: un mort şi trei răniţi
» Românii îşi pot renova casele cu bani de la stat

Interviu

» Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi: Ne îngrijorează efectele dramatice pe care le are corupția

Dolj

» Ceremonie solemnă de deschidere a anului universitar 2016-2017 la Universitatea Craiova
» Trei copii, din care doi din Craiova, internați la Spitalul Marie Curie cu Sindrom Hemolitic Uremic
» Urmărit internațional depistat de polițiștii doljeni
» Paris şi Veneţia, noi destinaţii de pe Aeroportul din Craiova
» Pavel Badea a demisionat din Consiliul Local
» Un minor doljean urmărit internațional, preluat sub escortă
» Laborator de Tehnologia Informației la Universitatea din Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Studenți mai puțini la cazarea în cămine
» Proprietarii, obligați să-și expertizeze tehnic locuințele
» Licitaţiile pentru gunoiul din Dolj, sufocate de reclamaţii

Gorj

» Gorj: Un pensionar şi o vacă, loviţi de un autoturism
» 16 instructori auto, amendaţi de poliţie
» Condamnat la închisoare cu executare pentru că şantaja eleve
» CJ Gorj a recepţionat lucrările de reabilitare a DJ 675C
» CJ Gorj a decis majorarea capitalului social la Parcul Industrial de la Bumbeşti-Jiu
» Bani pentru nouă biserici şi mănăstiri
» Infrastructura stadionului, finalizată în proporție de 80%

Olt

» Slatina: Copil accidentat în apropierea Colegiului Economic

Sport

» Simona Halep, în semifinale la Wuhan Open
» Baschet (m): SCM-U Craiova a învins BCMU Piteşti în Cupa României
» CSM București – SCM Craiova, derbiul etapei
» Goluri multe și frumoase marți, în Ligă
» Madson: Vino și ia biletul ca să învingem Steaua!
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 2-a

Bani & Afaceri

» De ce nu vin investitorii în Bănie
» Fiscul își mută o parte din activitate pe strada Brestei

Sanatate

» „O țară cu inima bolnavă“ – Problemele cu care se confruntă Clinica de Cardiologie din Craiova

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscop

Top