16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDNA îi vrea sub control judiciar pe şefii CEO

DNA îi vrea sub control judiciar pe şefii CEO

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat marţi decizia Tribunalului Gorj de ridicare a măsurii controlului judiciar în ceea ce îi priveşte pe cei trei şefi ai Complexului Energetic Oltenia, acuzaţi de abuz în serviciu. Contestaţia procurorilor va fi analizată de către Curtea de Apel din Craiova în data de 17 iunie. Vizaţi în dosar sunt Laurenţiu Ciobotărică, fost manager al Complexului Energetic Oltenia şi actual director financiar, Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere, şi Dorina Jianu, directorul suspendat al Direcţiei Legislaţie şi Guvernanţă Corporativă. Cei trei sunt acuzaţi că au aprobat şi achitat cinci salarii compensatorii directorului Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, pentru ca acesta să plece din companie. Tot pe 17 iunie se va judeca şi cererea privind ridicarea sechestrului de pe averea celor trei. Procurorii au instituit sechestru pe bunuri pentru acoperirea prejudiciului de 128.000 de lei, totalul banilor primiţi de Aurel Medinţu.

Fără restricţii, deocamdată

Ex-directorul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciobotărică, şi ceilalţi doi inculpaţi din dosarul „Bani pentru Medinţu”, Daniel Antonie şi Dorina Jianu, sunt trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.„La data de 22 decembrie 2015, inculpații Ciobotărică Ion Laurențiu, în calitate de președinte al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu și Antonie Daniel, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu, au aprobat și acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași Directorat, respectiv 128.100 lei. Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcției Juridice și Guvernanță Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora. Concret, inculpatul Ciobotărică Laurențiu, în înțelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de inculpatul Ciobotărică Laurențiu care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție. De menționat este faptul că cei trei inculpați au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație, această competență aparținând altui organism din cadrul societății respective. Acționând în această manieră, inculpații au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de 128.100 lei, reprezentând contravaloarea plăților compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO SA”, potrivit procurorilor anticorupţie.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS