16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"O săptămână altfel" la Fabrica de Povești ElectroCOLIBRI

„O săptămână altfel” la Fabrica de Povești ElectroCOLIBRI

Teatrul Colibri le-a pregătit copiilor 8 reprezentanții, în perioada 18 – 22 aprilie 2016, care să-i bucure și să-i poarte într-o lume de poveste, pe care și-o doresc în Școala Altfel.

Luni, 18 aprilie 2016, la ora 10:00 este programată întâlnirea cu  Fata babei și fata moșneagului, dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov. Scenografia este realizată de Stefka Kyuvlieva, iar muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru. Viaţă poveştii dau actorii: Iulia Cârstea, Alis Ianoş, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Mugur Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea.

Marți, 19 aprilie 2016, la orele 10:00, respectiv 12:00, vor intra în scenă Cântăreții din Bremen, într-o dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, în regia artistică a lui Valentin Dobrescu. Muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru, iar scenografia Mirelei Tofan. În distribuție regăsim actorii: Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari.

Miercuri, 20 aprilie 2016, la orele 10:00 și 12:00, copiii vor vedea spectacolul Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia de Valentin Dobrescu, pe muzica lui Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu.

Joi, 21 aprilie 2016, sunt programate, începând cu ora 10:00 și 12:00, două reprezentații ale spectacolului Albă ca Zăpada, adaptare după Fraţii Grimm, scenariul şi regia Iulia Cârstea, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei – Moraru. În distribuție îi regăsim pe actorii: Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

Vineri, 22 aprilie 2016, la ora 11:00 este programat spectacolul Vrăjitorul din OZ, un musical pentru copiii de toate vârstele, adaptare după L. Frank Baum, cu scenariul şi regia semnate Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel. Călătoria spre Oraşul de Smarald, în căutarea Vrăjitorului din OZ, se face alături de actorii: Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS