18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Termenele de depunere a declaraţiilor fiscale

Craiova: Termenele de depunere a declaraţiilor fiscale

Direcţia Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Craiova a anunţat termenele de depunere a declaraţiilor fiscale pentru  persoanele fizice şi juridice din municipiu, astfel:
– persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații până la data de 31 mai 2016, inclusiv. Formularul tipizat al declaraţiei fiscale a fost aprobat prin Ordinul nr 2069/4087/2015  al ministrului finanţelor publice şi ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Municipiului Craiova http://www.primariacraiova.ro/ro/taxe-si-impozite/formulare-pentru-impozitele-si-taxele-locale.html/ sau pus la dispoziţie de Direcţia Impozite şi Taxe prin Biroul de Registratură/ Informaţii sau prin punctele de încasare deschise în anul 2016  în cartierele Craiovei unde se pot depune şi declaraţiile.
– persoanele juridice au obligația să depună declarații privind clădirile pe care le dețin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;
– persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloace de transport radiate din circulație conform prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, până la data de 31 mai 2016 inclusiv;
– Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, respectiv impozitului asupra mijloacelor de transport, este de  30 iunie 2016;
– persoanele fizice și juridice care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de consiliul local de 10 %.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS