6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Două medii de 10 la simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale

Dolj: Două medii de 10 la simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dolj s-au centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale, pentru elevii claselor a VIII-a (22 – 23 februarie 2016).

Pe tranșe de medii se înregistrează următoarea situație statistică:

  • 2499 medii < 5.00
  • 551 medii cuprinse între 5.00 – 5.99
  • 495 medii cuprinse între 6.00-6.99
  • 486 medii cuprinse între 7.00 – 7.99
  • 460 medii cuprinse între 8.00 – 8.99
  • 192 medii cuprinse între 9.00 – 9.99
  • 2 medii de 10.00

Rezultă un număr de 2.186 medii > 5.00, cu un procent de 46,66%.

În ceea ce privește situația pe disciplină se constată că procentul notelor peste 5.00 a fost de 60,95% la limba și literatura română, respectiv 38,20% la matematică. La proba de limba și literatura română s-au obținut un număr de 16 note de 10.00, iar la matematică cinci (5) note de 10.00. În urma obținerii acestor rezultate, județul Dolj se află pe locul 10 față de media națională.

Cele două medii generale de 10 sunt obţinute de elevi de la următoarele unităţi:

– Şcoala Gimnazială,,Mircea Eliade” Craiova

– Şcoala Gimnazială,,Traian” Craiova

La nivel național, 44,05% dintre elevi au obţinut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, județul Dolj se situează pe locul zece în ierarhia naţională cu un procent de 46,65% medii peste 5 şi două medii generale de 10, fiind singurul judeţ pe ţară cu două medii, restul având una singură sau niciuna.

Din cele 155 de unităţi pe primele şi ultimele locuri la nivel judeţean se află următoarele:

– Primele trei unităţi cu medii peste 5: Şcoala Gimnazială ,,Mircea Eliade” 96,46%, Colegiul Naţional ,,Elena Cuza” 94,29%, Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Titeica” 92,11%

– Cu medii sub 5 (sunt 8 unităţi cu procent egal de 0 %) : Şcoala Gimnazială Sălcuţa, Şcoala Gimnazială Gogosu, Şcoala Gimnazială Cotofenii din Faţă, Şcoala Gimnazială Caraula, Şcoala Gimnazială,,Nicolae Gh.Popescu” Intorsura, Şcoala Gimnazială,,Marin Sorescu” Bulzești, Şcoala Gimnazială,,Alecsandru Nicolaid” Mischii, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filișanu” Filiași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS