22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSlujire arhierească la Mănăstirea Jitianu

Slujire arhierească la Mănăstirea Jitianu

Obştea Mânăstirii Jitianu şi credincioşii prezenţi la sărbătoarea praznicului Întâmpinarea Domnului au primit marţi, 2 februarie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul acestui străvechi aşezământ monahal, împreună cu un sobor de preoţi si diaconi. În cadrul slujbei religioase a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Marian Bogoslav, pe seama Parohiei Brabova, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.

La final, ÎPS Părinte Mitropolit a vorbit celor prezenţi cuvânt de învăţătură despre semnificaţia teologică a praznicului Întâmpinarea Domnului, subliniind faptul că şi noi trebuie să fim asemenea Dreptului Simeon şi să-L primim pe Mântuitorul Hristos în sufletul şi în viaţa noastră. “Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare care ne îndeamnă să fim asemenea Dreptului Simeon. Pentru că şi noi Îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletul şi în viaţa noastră, mai ales când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Său. De asemenea, Îl primim pe Dumnezeu în sufletul nostru când ne facem rugăciunea, când venim la Biserică, când avem o viaţă bineplăcută Domnului. Prin Taina Sfintei Spovedanii ne curăţim viaţa pentru ca El să poată avea sălaş în interiorul nostru. Putem afirma chiar faptul că noi suntem mai privilegiaţi decât Dreptul Simeon. Dacă Sfântul l-a primit în braţele sale pe Pruncul Iisus, iată că noi Îl putem primi în însăşi trupul şi sufletul nostru, căci prin Sfintele Taine Dumnezeu intră în viaţa noastră, ne curăţeşte de tot ceea ce este rău, ne sfinţeşte şi ne luminează”, a spus ÎPS Irineu.

Mănăstirea Jitianu este situată la mai puţin de 10 km de municipiul Craiova, în localitatea Branişte. Sfântul aşezământ monahal are aproape şase secole de istorie şi tradiţie ortodoxă. A fost menţionat documentar la începutul secolului al XVI-lea drept ctitorie a boierilor Craioveşti. Conform tradiţiei, este prima biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân, în amintirea oştenilor căzuţi în luptele de la Rovine. Edificiul actual al Mănăstirii Jitianu, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, a fost construit între anii 1654-1658. Biserica a fost renovată în perioada 1925 – 1932, iar o altă consolidare s-a făcut după cutremurul din martie 1977. În prezent funcţionează ca mănăstire de călugări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS