scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Dolj: Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor

Numărul șomerilor rămâne constant, în ciuda statisticilor
Numărul șomerilor rămâne constant, în ciuda statisticilor


AJOFM Dolj vine în sprijinul angajatorilor prin aplicarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă prevăzute de Legea 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, angajatorii pot beneficia de subvenţii acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în situaţia în care încadrează în muncă persoane din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, şomerilor cu vârsta peste 45 ani sau şomerilor unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomerilor care în termen de 5 ani de la data încadrării îndeplinesc condiţiile de pensionare sau persoanelor cu handicap.

Încadrarea în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat: a) o sumă de 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de    arte şi meserii; b) o sumă de 600 lei , pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ    postliceal; c) o sumă de 750 lei , pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele menţionate anterior pe o perioadă de 18 luni.

Angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă pentru încadrarea în muncă a absolventilor sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel putin 18 luni.

Încadrarea în muncă a şomerilor peste 45 ani sau a şomerilor părinţi,unici susţinători ai familiilor monoparentale

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă 500 de lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.


Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

Angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, beneficiază lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă  500 lei dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 2    ani.

Încadrarea în muncă a şomerilor care mai au 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare

Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă de 500 , acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, se acordă în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţii suplimentare privind solicitarea de către angajatori a subvenţiilor prevăzute de lege pot fi obţinute la sediul AJOFM Dolj, Craiova, Str. Eugeniu Carada, nr. 13A, Comp. Relaţii cu Angajatorii, tel 0251/306100.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 20 noiembrie 2017

Actualitate

» A început ședința plenului Parlamentului în care se citește moțiunea de cenzură
» Calendarul adoptării legilor justiţiei. Proiectul de lege ar putea trece miercuri de comisia specială. Când ar putea fi votate în Parlament
» MAI: Atenţionare de călătorie în Grecia din cauza grevei de la metroul din Atena
» Consiliul UE a adoptat regulamentul de modificare a Codului frontierelor Schengen
» Zboruri de la Craiova către Antalya, începând din iunie 2018
» Ciorbea: Vom lua o decizie privind ordonanţele referitoare la Codul fiscal şi Pilonul II anul acesta
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Fostul senator PNL Ovidiu Marian, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare și la confiscarea a 500.000 de euro
» Leul s-a depreciat luni şi se apropie de minimul istoric
» Senat – Comisia de Apărare: Raport favorabil proiectului de lege pentru achiziționarea de rachete Patriot
» ANM: Ninsori în nord-vest, centru şi la munte
» Dolj: Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Cetate
» Atenţie la prieteniile pe internet!
» Trafic feroviar oprit pe ruta Călăraşi – Ciulniţa
» Peste 2.700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, într-o singură zi
» Bonul în valoare de 654 de lei, câştigător la Loteria Bonurilor Fiscale
» Scandal după examenul de rezidenţiat de ieri
» Investiţii masive în comuna Ţuglui

Publireportaj

» De Black Friday, E.ON Flash îţi dă liber la energie
» Camera de Comerț și Industrie Dolj organizează Topul Firmelor din județul Dolj – ediția a XXIV-a – Barometru al performanței în afaceri

Dolj

» Festivalul Internațional “Craiova Muzicală” continuă cu recitalul susținut de soprana Daniela Vlădescu
» Trei plutonieri, înaintaţi în grad la ISU Dolj
» Cod Galben de vânt în Oltenia
» Craiova: Minor prins conducând o maşină neînmatriculată
» Dolj: Persoana înecată în pârul Tejac
» Dolj: Filtre pe şoselele din judeţ
» Dolj: S-a răsturnat cu maşina în decor şi a plecat de la locul faptei
» Dolj: Şoferi prinşi băuţi la volan. Unul dintre ei a fost urmărit de echipajul de poliţie câteva minute

Gorj

» Gorj: Peste 200 de persoane protestează împotriva Guvernului, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu
» UPDATE – Incendiu la fabrica de confecţii din Târgu Jiu (galerie foto)
» Gorj: Salon de coafură amendat cu 20.000 de lei pentru muncă “la negru”
» Asterială desprinsă de la acoperişul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza vântului
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din Oltenia şi din ţară
» Lucrările la noua Sală a Sporturilor, gata în procent de 95%
» Criză gravă de sânge la Târgu Jiu
» 15 primării vor beneficia gratuit de hărţi de risc la alunecări de teren
» Doar cinci fermieri au primit subvenţia de 3.000 de euro pentru tomate
» Troleibuzele şi autobuzele au de patru ori norma de kilometri depăşită

Olt

» Olt: O vulcanizare închisă și amenzi de peste 500.000 lei
» Olt: Angajații APIA, a treia zi de proteste

Mehedinţi

» Mehedinţi: Cercetat pentru că a încălcat regimul armelor şi muniţiilor
» Mehedinţi: Bărbat depistat conducând un autoturism neîmatriculat

Vâlcea

» Vâlcea: Material lemnos confiscat la Copăceni, Fârtăţeşti şi Mădulari
» Vâlcea: Accident grav în Râureni. Trei persoane rănite, patru maşini implicate

Sport

» Fotbal / Campionatul Național de Juniori – Seria 6, etapa a 6-a
» Dimitrov a câştigat Turneul Campionilor şi a urcat pe locul 3
» Handbalistele de la SCM Craiova s-au calificat în grupele Cupei EHF

Magazin

» Criminalul Charles Manson a murit în penitenciar
» 20 noiembrie, ziua universală a copiilor
» Nuntă de platină la Casa Regală Britanică

Top