Craiova: Prinşi de jandarmi la scurt timp după ce spărseseră un magazin



Membrii unui echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat azi noapte în timpul executării unei misiuni de menţinere a ordinii publice, în municipiul Craiova, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe str. Calea Bucureşti, se află doi tineri cu un comportament suspect.

Jandarmii au procedat la oprirea, legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, iar în urma controlului corporal preventiv au găsit asupra numiţilor  S.M., de 17 ani, din loc. Întorsura şi P. M., de 15 ani, din Craiova, sub îmbrăcăminte, ascunse mai multe reviste, iar într-o pungă, mai multe băuturi alcoolice şi răcoritoare.

În urma verificărilor efectuate şi din relatările celor doi tineri, a rezultat faptul că băuturile alcoolice şi răcoritoare au fost sustrase din incinta unui complex comercial din Craiova, unde au pătruns prin escaladarea gardului, iar revistele au fost sustrase dintr-un chioşc de ziare, aflat în zona Pieţei Centrale, după ce au spart geamul cu o piatră.


Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat” şi au fost predate împreună cu documentele întocmite organelor competente pentru continuarea cercetărilor.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 17 iulie 2018

Actualitate

» 880 de infracțiuni au fost depistate ieri
» Premierul Dăncilă va avea o întrevedere cu Președintele Iohannis
» Lucrări pe Autostrăzile A1 şi A2
» Astăzi se celebrează Ziua Justiţiei Penale Internaţionale
» Reperaţii pe Autostrada Soarelui
» Donald Trump: Statele Unite achită 91% din costul securităţii Europei
» Cinci răniţi în urma unui accident pe E 85
» Ce OUG adoptă astăzi Guvernul Dăncilă?
» Circulaţia oprită pe trei drumuri naţionale

Publireportaj

» Anunț de lansare a proiectului “Realizarea de investiții pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Bratovoești, Sat Bratovoești, Județul Dolj
» Creşterea competitivităţii societăţii POP Industry SRL prin achiziţie utilaje de producţie în vederea modernizarii fabricii

Local

» Un fals poliţist, pus pe fugă de un jurnalist mehedinţean
» Cercetaţi pentru braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
» Voluntari vor repara o casă veche de peste 80 de ani la Podeni
» Coliziune între două autocamioane
» Rodii și mango în grădina unui fermier oltean

Dolj

» Craiova: Atelier de olărit la Casa Băniei
» Accident mortal în Craiova
» Gigioc rămâne în arestul IPJ Dolj
» Stadionul Tineretului, prins în ițele ministerelor
» „Bomba cu ceas“ de la SJU Craiova cere măsuri urgente!
» Șofer înjunghiat după ce a accidentat mortal o femeie
» De ce pierd micii agricultori profituri bune
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Minor depistat muncind la negru
» Controale ale inspectorilor DSVSA Gorj
» Un piroman terorizează locatarii unui bloc din Târgu Jiu

Mehedinţi

» Accident cu trei răniţi în Drobeta Turnu Severin
» Mehedinţi: Peste 3000 de şomeri au fost încadraţi în muncă în primul semestru din 2018
» Mehedinţi: Căpitan Lavinia Brebu, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Naţional de Înot al MAI

Vâlcea

» Râmnicu Vâlcea: Manifestări dedicate Zilei Imnului Naţional

Sport

» Fotbal / Cristian Chivu, noul antrenor al echipei U14 a lui Inter Milano
» Silviu Lung a comandat primul antrenament
» Cârțu pune presiune pe Mangia
» Bon l-a înlocuit pe Papură la „satelit“

Bani & Afaceri

» Câți bugetari avem și cât ne costă salariile lor

Sanatate

» Importanța calciului pentru organism

Educatie

» 16 medalii pentru echipele României la Olimpiadele Balcanice de Informatică pentru seniori și juniori
» Liceele cu medii de admitere de 2 și 3 mai au locuri libere
» Doi elevi de la Colegiul „Frații Buzești“, medaliați cu aur și argint

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top