11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Copiii Centrului social „Best Life”, vizitați de beneficiarii Centrului „Sfânta Ecaterina”

Craiova: Copiii Centrului social „Best Life”, vizitați de beneficiarii Centrului „Sfânta Ecaterina”

Copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei au primit, ieri, vizita unui grup de beneficiari de la Centrul de informare si consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sfânta Ecaterina”, al Asociației Vasiliada. Alături de copii, aceștia au participat la o activitate de creație, în cadrul unui atelier de terapie ocupațională, au socializat, au legat prietenii, iar la final au primit din partea copiilor câteva daruri de suflet. Beneficiarii Centrului „Sfânta Ecaterina” au mărturisit că astfel de acțiuni îi ajută foarte mult în procesul de integrare socială, iar pe de altă parte în creșterea încrederii în forțele proprii.
„Aceste acțiuni mă ajută să îmi dezvolt creativitatea, să am un punct de plecare în viață și să pot să mă înțeleg pe mine însumi și pe oamenii din jur. Trebuie foarte mult pus accent pe așa ceva”, a mărturisit unul dintre beneficiarii Centrului „Sfânta Ecaterina”. „Pe mine mă ajută să învăț cum să mă comport cu copiii, să știu mai departe cum să îmi educ, și eu, la rândul meu, copilul. Îmi place să comunic cu copiii, să mă joc cu copiii, să stau cu ei, să învăț cât mai mult de la ei și ei de la mine. Eu în persoanele din fața mea am mai multă încredere, de aceea aceste întâlniri mă ajută foarte mult, pentru că îmi dau încredere să merg mai departe, să mă descurc. Vreau să învăț cum să mă descurc mai departe!”, a adăugat un alt beneficiar al Centrului „Sfânta Ecaterina”. La rândul lor, copiii Centrului social „Best Life” s-au arătat încântați că au avut posibilitatea să își facă noi prieteni și că au putut fi implicați laolaltă în activități de creație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS