8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Tânăr înjunghiat pe stradă, în Craiovița Nouă

Craiova: Tânăr înjunghiat pe stradă, în Craiovița Nouă

Polițiștii din cadrul IPJ Dolj sunt în căutarea unui craiovean de 23 de ani, suspectat că a înjunghiat un tânăr de 26 de ani. Incidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 20.00, pe bulevardul Oltenia din cartierul craiovean Craiovița Nouă.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, până în acest moment s-a stabilit că Alexandru Ispas, de 26 de ani, a avut un conflict spontan cu suspectul, care i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng, după care a fugit. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova, unde medicii au stabilit că i-a fost perforat plâmânul stâng și i-a fost pusă viața în pericol. Ispas le-a spus anchetatorilor cine l-a înjunghiat, însă suspectul nu a fost prins până acum de polițiști. Procurorii au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar polițiștii din cadrul IPJ Dolj spun că suspectul se sustrage cercetărilor.

_________________________________________________________________

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS