24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTeatrul Naţional din Craiova participă la o serie de spectacole şi festivaluri de toamnă

Teatrul Naţional din Craiova participă la o serie de spectacole şi festivaluri de toamnă

După încheierea workshop-ului cu tema „Bacantele” susținut de regizorul Daniele Salvo și asistenta sa Ana Maria Afteni, cu care Teatrul Național Craiova (TNC) și-a reluat activitatea după 1 septembrie, pe 11 septembrie au început repetițiile la spectacolul „Sfârșit”, adaptare de Oana Hodade după proze de Florin Lăzărescu. Spectacolul, care va fi regizat de Leta Popescu, va avea premiera pe 12 noiembrie. Proiectul a fost declarat câștigător la cea de-a V-a ediție a Concursului de proiecte regizoral-scenice inițiat de TNC.

În perioada următoare, TNC va fi prezent la mai multe festivaluri din țară și străinătate. Astfel, în perioada 17-23 septembrie, trei dintre spectacolele din repertoriu, „Furtuna”, regia Silviu Purcărete, „O noapte furtunoasă”, regia Mircea Cornișteanu, și „Spargerea”, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, vor fi jucate la Chișinău, în cadrul Întâlnirii Teatrelor Naționale, proiect susținut de Ministerul Culturii și de ICR. După reîntoarcerea de la Chișinău, spectacolul „Profu’ de religie”, regia Bobi Pricop, va fi prezentat pe 30 septembrie la Festivalul Tânăr de la Sibiu, iar pe 1 noiembrie la ediția I-a a Festivalului Teen-Fest, organizat de Teatrul Excelsior (București).

În 6 octombrie, regizorul american Peter Schneider va sosi la Craiova, împreună cu echipa sa, pentru un workshop și pentru definitivarea distribuției spectacolului „Iulius Caesar”, de W. Shakespeare. Spectacolul va fi pus în scenă în lunile februarie-aprilie 2016 și va participa la ediția de anul viitor a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova.

Pe 10 octombrie, multipremiatul spectacol „Profu’ de religie2 va participa la Festivalul de Comedie de la Galați, în vreme ce spectacolul „Spargerea”, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, va fi prezentat la Teatrul Ariel, Râmnicu Vâlcea.

În perioada 23-27 noiembrie, spectacolele „Spargerea”, respectiv „Iluzii”, regia Bobi Pricop, vor participa la Festivalul Național de Teatru (FNT), București.
Spectacolele „Spargerea”, „Profu’ de religie” și „Iluzii” au fost invitate câte două reprezentații la Teatrul Național din Tg. Mureș, în perioada 29 octombrie-3 noiembrie.
Pe 2 noiembrie, Naționalul craiovean va participa la Festivalul Shakespeare de la Tbilisi (Georgia), cu spectacolul „Furtuna”, în regia lui Silviu Purcărete.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS