24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIon Prioteasa, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al UNCJR

Ion Prioteasa, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al UNCJR

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), prin voturile exprimate în cadrul adunării generale desfășurate miercuri, în București, la Palatul Parlamentului. Totodată, conducerea UNCJR va fi în continuare asigurată de președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan.
„Încrederea arătată de colegii din UNCJR și exprimată prin votul de astăzi mă onorează. Este și o confirmare a bunei conlucrări în echipă și a rezultatelor pozitive înregistrate în mandatul precedent.
În egală măsură, putem continua activitatea depusă în slujba comunităților pe care le reprezentăm, eforturile făcute pentru a asigura creșterea implicării autorităților administrației locale în procesul decizional și pentru a consolida rolul acestora în raport cu cele centrale.
De altfel, toate acțiunile noastre converg către un obiectiv major, acela de a genera cadrul necesar pentru dezvoltarea cât mai armonioasă, din punct de vedere social și economic, atât la nivel județean, cât și la scară națională, prin asigurarea unui echilibru între județe și regiuni.
Nu este o misiune ușoară, sunt multiple provocările cărora trebuie să le răspundem, însă am încredere că, împreună, prin dialog eficient și colaborare instituțională, vom găsi soluțiile cele mai bune“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România este o organizație neguvernamentală, fără scop lucrativ, care reunește, pe baza liberului consimțământ, consiliile județene din România, ca autorități ale administrației publice locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS