17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"Călătorie prin țara copilăriei", la Centrul social "Aripi de Lumină”

„Călătorie prin țara copilăriei”, la Centrul social „Aripi de Lumină”

Copiii Centrului social „Aripi de Lumină” au participat în această săptămână, alături de preșcolarii Grădiniței „Sfânta Ana”, la activitatea „Călătorie prin țara copilăriei”. Acțiunea a avut menirea să-i sărbătorească pe copii prin intermediul limbajului universal al muzicii și dansului.
“În cadrul experienței împărtășite au fost vizate stimularea colaborării între cele două instituții, în scopul realizării unei educații de calitate, cultivarea sentimentelor de prietenie și colaborare în rândul copiilor, dar și în rândul adulților. Astfel, două reprezentante ale grupului de muzică folk, condus cu măiestrie și daruire de Mădălina Amon, ne-au îmbogățit sufletește prin melodii ritmate, vesele, pline de de duioșie, candoare, de iubire, oferindu-ne o atmosferă de sărbătoare”, a precizat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de Lumină”.  Preșcolarii nu s-au lasat mai prejos, răspândind în jurul lor bucurie și veselie, prin intermediul cântecelelor prezentate, iar copiii care frecventează Centrul „Aripi de Lumină” au dăruit un scurt moment artistic și un dans, oferind totodată și obiecte confecționate în cadrul Centrului.
„Copiii au avut posibilitatea de a-și dezvolta capacitatea creativă, cognitivă, de interacțiune socială și de comunicare. Prin aceste actiuni ne dorim să-i sensibilizăm, să devină mai creativi și iubitori de frumos, oferindu-le un climat afectic tonic, deosebit, care să le asigure creșterea și dezvoltarea armonioasă. Alături de copii, redescoperim esența vieții, delicatețea, puritatea, amintindu-ne de lucruri pe care n-ar trebui sa le uităm niciodată”, a subliniat psihopedagogul Renata Bănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS