12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Prins în flagrant când încerca să dea mită unui poliţist

Dolj: Prins în flagrant când încerca să dea mită unui poliţist

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a fost informată marţi, 26 mai, în jurul orei 12.00, de către un ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Rutier cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în timp ce se afla în serviciul de supraveghere şi control al traficului pe DN. 55, în localitatea Teasc, a oprit pentru control un autoturism condus de Oancea Marian, de 23 ani, din comuna Bratovoeşti, Dolj, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Astfel, după ce a fost  condus la sediul IPJ Dolj pentru întocmirea actelor de constatare a infracţiunii, i-a propus ofiţerului de poliţie, în repetate rânduri, suma de 400 Euro pentru a nu i se întocmi dosar penal.
Conducerea inspectoratului a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Direcţia Generală Anticorupţie Dolj care au preluat cercetările, iar la ora 18:30 au realizat flagrantul.
În acest caz, cercetările sunt continuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a lui Oancea Marian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS