9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZiua Poliţiei Române, marcată la Craiova printr-o serie de evenimente

Ziua Poliţiei Române, marcată la Craiova printr-o serie de evenimente

Inspectoratul de Poliţie al Judetului (IPJ) Dolj a organizat astăzi, începând cu ora 13:00, o serie de manifestaţii prilejuite de Ziua Poliţiei Române, evenimentele desfăşurându-se la sediul de pe strada Amaradia din Craiova. Acţiunile au debutat cu un ceremonial religios şi depunerea de coroane de flori la Monumentul dedicat poliţiştilor căzuţi la datorie. După acest moment, participanţii la eveniment – printre care s-au numărat reprezentanți ai administrației publice locale şi județene, dar și ai instituțiilor cu care Poliția colaborează, împreună cu delegații de polițiști din Bulgaria și Serbia – au urmărit un exercițiu demonstrativ al luptătorilor de la Serviciul Acțiuni Speciale.

Activitățile au continuat apoi amfiteatrul Amfiteatrul General Ion – Eugen Sandu, unde au fost premiaţi poliţiştii câştigători ai competiţiilor sportive şi au fost organizate momente festive dedicate delegaţiilor străine şi oficialităţilor prezente la eveniment.


Editor: Oana Olaru

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS