14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj29 de ani de la Revoluţie, o masă de pomenire şi apoi... uitare

29 de ani de la Revoluţie, o masă de pomenire şi apoi… uitare

Este decembrie, au trecut 29 de ani şi puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte de evenimentele din 1989. Şi revoluţionarii s-au dus unul câte unul, timpul a trecut peste ei s-au împuţinat, au îmbătrânit, urmaşii victimelor Revoluţiei au plecat din ţară, să se bucure în altă parte de libertate. Uitarea şi nepăsarea s-au aşezat peste evenimentele acelui decembrie sângeros, eroii nu ştiu nici azi cine i-a schilodit, cine le-a omorât copiii sau le-a împuşcat părinţii. Amintirea lor este şi acum umbrită de necunoaşterea adevărului, fiindcă în gândul multora mai încolţeşte adeseori întrebarea: „Cine a tras în noi ?“ Nu au găsit nici acum răspunsul, dar cei care au ieşit cu braţele goale să lupte cu un regim totalitarist au credinţa că lupta lor a fost pentru libertate şi despre libertate. Târziu după ani şi ani, li s-a cuibărit şi lor în minte ideea unei Revoluţii furate, fiindcă au fost voci care au spus-o răspicat că în decembrie 1989 a fost doar o lovitură de stat. Eroii, însă, ştiu mai bine ce i-a mânat pe ei atunci să lupte, pentru ce au plătit un tribut atât de mare, pentru libertate.
Aşa spune şi Costinel Venus Mirea, rănit în Revoluţia din decembrie 1989, că a luptat pentru libertate. L-am cunoscut cu ceva ani în urmă, ţintuit într-un scaun cu rotile, schilodit pe viaţă. Acum, răni noi îi macină trupul, dar cu toată neputinţa convingerea lui este că acesta este preţul lui pentru libertate şi al altora ca el, unii plătind cu viaţa. L-am reîntâlnit doar cu o zi înainte de comemorarea eroilor, prins în febra pregătirilor acestui moment care îi mai adună laolată pe răniţii şi urmaşii Revoluţiei din 1989.
Aveam o dispută pe facebook în legătură cu lovitura de stat din decembrie 1989. S-a mediatizat mult această variantă, dar pe oamenii care au participat la evenimentele din ’89, care au ieşit în stradă şi în care s-a tras cu arme de foc, îi deranjează mult acest termen. Poate au fost şi jocuri în spate, erau şi comunişti care vedeau un comunism mai reformat şi au complotat împotriva regimului, dar oamenii care au murit au avut altă credinţă. Revoluţia a început şi la noi în perioada imediat următoare evenimentelor de la Timişoara. Puterea a încercat să aducă la tăcere revolta de la Timişoara şi a trimis şi oameni de la Gărzile Patriotice din Craiova, dar oltenii noştri s-au înfrăţit cu revoluţionarii. Ei nu au îndeplinit ordinele sistemului. Pe fondul unei nemulţumiri sociale s-a ajuns la această revoltă. La Timişoara a murit şi un oltean, Osman Dumitru, de la Sadova. Se afla în Timişoara, muncea acolo, a fost dintre cei inimoşi, a ieşit în stradă şi a plătit cu viaţa“, spune Costinel Mirea, preşedintele Asociației Umanitare pentru Protejarea și Sprijinirea Invalizilor, Răniților și Urmașilor celor căzuți în timpul Revoluției din decembrie 1989 Dolj.


Îl întreb dacă acum, când au trecut peste două decenii, simte că sacrificiul celor morţi şi răniţi în 1989 a meritat… Cum vede evenimentele de acum? Îmi răspunde tot cu o întrebare: „Dumneavoastră cum o vedeţi?“, şi îşi strânge buzele în semn de nemulţumire. Cădem de comun acord că noi, ca ţară, ca naţie, nu suntem azi, acolo unde ar fi trebuit să ajungem. „Mult şi multe sunt diferite faţă de cea a fost înainte de ’89. Îi auzi pe unii vorbind cu nostalgie de anii comunismului. Eu sunt nostalgic doar după anii tineri şi energia de atunci. Eu cred că în România s-au făcut progrese, dar progrese care creează deznădejde. Oamenii se aşteptau ca lucrurile să meargă foarte bine, dar văd acum o Românie furată şi lupta pentru o normalitate. Am privit în jurul nostru şi am ajuns să luptăm cu un sistem care nu se aliniază ad litteram la democraţiile europene. Normal ar fi fost să fim în rând cu democraţiile europene până acum, dar moştenirea din anii de dinainte de ’89 ne-a frânat această deschidere, evenimentele petrecute pe parcursul acestor ani ne-au împiedicat. Vă dau un exemplu, eu am fost rănit şi eram foarte grav, atunci, în 1989, medicii aveau toată bunăvoinţa să mă salveze, dar nu aveau cu ce. Am fost salvat de italieni, de un sistem sanitar din afară şi am reuşit să fiu în viaţă şi să ajung într-un cărucior. Dacă rămâneam în ţară ajungeam în mormânt. Unde am ajuns acum? Pentru intervenţii grave trebuie să ajungem afară ca să ne salvăm. Nu vreau să dau cu bâta, dar parcă tot nu ne trezim. Eu acum am alte şi alte probleme de sănătate cauzate de invaliditatea mea. Am fost supus unor intervenţii chirurgicale. Am fost trimis acasă, fiindcă în spital ar fi fost posibil să contactez şi altceva şi să-mi agravez starea de sănătate. După 29 de ani….?“, întreabă Mirea.

Un popă şi colivă pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989

Telefonul sună. Mirea se scuză că întrerupe discuţia şi răspunde. Înţeleg că cineva din primărie îl anunţă cu o zi înainte de comemorarea eroilor Revoluţiei că nu s-a găsit un preot şi nu au colivă. După câteva minute de discuţii, interlocutorul conchide: „Cereţi la Mitropolie un popă. Cu siguranţă vă vor da. Coliva o aducem noi“.
O dată pe an, în 22 decembrie, se comemorează eroii martiri ai Revoluţiei după acelaşi scenariu.
Prima slujbă se face pentru prima persoană decedată în zona centrală, apoi plecăm pe traseu. Alexandru Ungureanu a fost împuşcat în data de 23 decembrie lângă farmacia de la Casa Albă. Se afla în mulţime şi s-a tras dinspre sediul PCR, adică actuala prefectură. El era în stradă şi a fost împuşcat. S-a tras de undeva, de sus, şi omul a murit pe loc. Majoritatea morţilor şi răniţilor a fost în Valea Roşie. Am avut şi copii împuşcaţi. Cârstea Ionuţ a fost împuşcat în casă, la Făcăi, dar a fost decât rănit, avea atunci şase ani. Să nu mai spun despre drama familiei Orăşanu. În haosul creat atunci, Veronica Orăşeanu a fost împuşcată în timp ce era transportată cu Salvarea la spital să nască. Soţul ei, Virgil Orăşeanu, a fost împuşcat şi a murit pe loc, iar copilul s-a născut cu retard. Sunt puţini dintre cei mulţi. În ani ’90 eram 140 de victime şi urmaşi ai eroilor căzuţi la Revoluţie. Acum mai suntem jumătate“, povesteşte Costinel Mirea. Telefonul sună din nou. „Aşa sună în perioada asta. Sună cei apropiaţi, cei cu care mai ţinem legătura şi sunt implicaţi în organizarea evenimentelor comemorative…“, adaugă Mirea.

Un decembrie otrăvit

În amintirea Revoluţiei din 1989, în Craiova mai stă mărturie decât o cruce de marmură albă aşezată lângă statuia lui Al. I. Cuza. „Troiţa din faţa primăriei a fost iniţial la sediul Asociaţiei. Mai era o placă comemorativă la Casa Albă, la locul în care a murit Ungureanu Alexandru. Clădirea s-a renovat şi plăcuţa a dispărut“, povesteşte Mirea.
La final, îl mai întreb în ce constă comemorarea eroilor şi ce va urma după această zi: „Se face tot ce s-a făcut în cei 29 de ani, comemorăm eroii. În Craiova mai sunt 20, apoi plecăm pe traseu. Urmează o masă de pomenire şi apoi… se lasă uitarea încă un an“.
Tăcerea se lasă. Costinel Mirea rămâne în pragul casei sale, în scaunul cu rotile. Întotdeauna, doar în decembrie ne vom reaminiti iar şi iar de eroi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS