10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCJ Dolj nu poate prelua spitalul regional. Deocamdată

CJ Dolj nu poate prelua spitalul regional. Deocamdată

De construirea Spitalului Regional Craiova pe terenul de 27 de hectare de pe Centura de Nord a oraşului ar urma să se ocupe tot Ministerul Sănătăţii (Foto: arhiva GdS)

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj de vinerea trecută, preşedintele Ion Prioteasa a explicat cum stau lucrurile în cazul Spitalului Regional Craiova, pornind de la ideea vehiculată cum că proiectul ar trebui preluat de la Ministerul Sănătăţii şi dus la capăt de Consiliul Judeţean, aşa cum se doreşte la Cluj. CJ Cluj a transmis, luna trecută, o adresă oficială către Comisia Europeană, prin care solicita preluarea proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă, dar răspunsul de la Bruxelles a fost că momentan nu se poate. Acelaşi lucru l-a spus şi Ion Prioteasa, cu menţiunea că CJ Dolj va interveni dacă „vom simţi că va exista un derapaj de la acest proiect“.

Proiectul privind construirea Spitalului Regional Craiova pe terenul de 27 de hectare de pe Centura de Nord a municipiului va rămâne tot în seama Ministerului Sănătăţii. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, în şedinţa ordinară de vinerea trecută, că autoritatea judeţeană nu se va băga peste minister pentru preluarea acestui proiect, aşa cum şi-a manifestat intenţia Consiliul Judeţean Cluj. Instituţia din Ardeal a transmis, luna trecută, o adresă oficială către Comisia Europeană prin care solicita preluarea proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, dar răspunsul, primit chiar din partea comisarului european Corina Creţu, nu a fost unul favorabil. Potrivit demnitarului de la Bruxelles, doar autorităţile naţionale pot decide care este beneficiarul proiectului, în programul de finanţare apare Ministerul Sănătăţii, iar fondurile europene au fost deja alocate.
La Craiova, propunerea de preluare de către CJ Dolj a proiectului spitalului regional a venit din partea consilierilor judeţeni PNL, iar Ion Prioteasa s-a văzut nevoit să explice ce poate face instituţia pe care o conduce în acest sens. „Am studiat propunerea grupului PNL, însă nu putem să spunem nici că suntem de acord, dar nici că nu suntem. Vă pot spune însă că suntem conectaţi la construirea spitalului regional şi nu am găsit nici o societate din Craiova care să se tragă înapoi de la acest proiect. Toate companiile mari ne-au transmis chiar că sunt dispuse să aducă utilităţile până la uşa spitalului pe banii lor, iar sumele erau considerabile. Suntem conectaţi la acest proiect cu toate Direcţiile din cadrul Consiliului Judeţean, pentru ca la orice chemare a celor de la Bucureşti să răspundem prezent“, a spus Prioteasa.

„Nu ştiu de unde am scoate 538 de milioane de euro, ce am putea pune gaj“

Preşedintele CJ Dolj a explicat şi de ce nu poate avea, deocamdată, consiliul judeţean vreo iniţiativă în cazul Spitalului Regional Craiova. „Am fost special la Bruxelles pentru a discuta cu comisarul european Corina Creţu ce ar însemna această preluare, pentru că a existat o iniţiativă a celor de la Cluj, dar ne-a spus că, deocamdată, e de preferat ca lucrurile să rămână în forma actuală, pentru că s-au făcut deja ceva paşi de către Ministerul Sănătăţii. Tot ministerul ar trebui să fie implicat, pentru că el este şi proprietarul terenului, iar până la urmă suma asta de 538 de milioane de euro, cât ar costa spitalul regional de la Craiova, nu ştiu de unde am scoate-o, ce am putea pune gaj. Tot pe la ministere am face cereri pentru aceşti bani“, a precizat Ion Prioteasa. „Nu vom sta deoparte dacă vom găsi vreo formulă să facem rost de atâţia bani, dar după ce am discutat cu cel mai competent om din acest proiect (comisarul european Corina Creţu – n.r.), varianta ar fi ca tot Ministerul Sănătăţii să se ocupe de aceste spitale regionale“, a adăugat Prioteasa.
În discuţie a intrat Cosmin Călin, liderul grupului PNL din cadrul CJ Dolj, care a menţionat că tocmai suma enormă vehiculată pentru construirea Spitalului Regional Craiova ar face acest proiect irealizabiul de către minister. „Acest blocaj cred că intervine tocmai de la suma uriaşă de 500 de milioane de euro la care nu ştiu cum s-a ajuns, pornind de la 50 de milioane de euro. Am zis să preluăm noi acest proiect pentru că CJ Dolj a dus la bun sfârşit mai multe proiecte europene decât Ministerul Sănătăţii, iar eu am mai multă încredere în specialiştii noştri decât în cei de la minister“, a spus Călin.
„Noi auzisem iniţial de 50 de milioane de euro de la UE, 40 de milioane de euro de la guvern şi 10 milioane de euro de la autorităţile locale. Apoi s-a vorbit de 200 de milioane de euro, pentru ca până la urmă să se ajungă la 538 de milioane de euro. Regiunea noastră are nevoie de acest spital. Eu zic să mergem în continuare pe varianta cu Ministerul Sănătăţii, iar dacă vom simţi că va exista un derapaj de la proiect, noi vom fi acolo unde trebuie şi vom trage un semnal de alarmă“, a conchis preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Cititorii GdS vor ca proiectul să fie preluat de CJ Dolj

După ce Consiliul Judeţean Cluj şi-a manifestat intenţia de a prelua proiectul privind construirea spitalului regional de la Cluj-Napoca, Gazeta de Sud a lansat un sondaj în rândul cititorilor, întrebându-i dacă consideră că autorităţile judeţene din Dolj ar trebui să preia proiectul de construire din fonduri europene a Spitalului Regional Craiova. Sondajul a fost postat pe site în data de 23 noiembrie, iar până ieri îşi exprimaseră opinia 900 de persoane. Dintre acestea, 798 (89%) au fost de părere că proiectul spitalului regional ar trebui preluat de CJ Dolj, în timp ce 102 persoane (11%) au considerat că el ar trebui să rămână la Ministerul Sănătăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS