8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFiul unui polițist din Corabia, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare

Fiul unui polițist din Corabia, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare

Marius Iliuță Bucureșteanu, fiul unui polițist din Corabia, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 10 ani și 8 luni de închisoare, contopindu-i-se și pedepse anterioare. Pedeapsa poate fi atacată cu apel.

Tânărul de 25 ani a înjunghiat, în martie 2017, doi bărbați în fața unui bar din localitatea Vișina, județul Olt, în urma unei altercații. Fiul polițistului avea asupra sa un cuțit, amănunt care i-a agravat situația.
„În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 17 spre 18 martie 2017, aflându-se în faţa unui local din comuna Vişina, judeţul Olt, inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra a două persoane care au fost lovite în mod repetat cu un cuţit, fiindu-le provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, respectiv 22-25 de zile de îngrijiri, în această din urmă situaţie viaţa victimei fiind pusă în pericol”, a transmis în primăvara anului trecut Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, printr-un comunicat de presă.
Victimele, doi bărbați din Slatina, respective Brebeni, nu s-au constituit parte în proces. Judecătorul a ținut cont, în formularea sentinței, și de faptul că fiul polițistului avea deja o condamnare, pentru care s-a suspendat executarea pedepsei. „Condamnă pe inculpatul Bucureşteanu Marius Iliuţă la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi de 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) (…) Condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru infracţiunea de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. (…) Achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea liniştii publice. Constată că faptele au fost săvârşite în termenul de încercare de 6 ani al pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 47/28.05.2015 al Judecătoriei Corabia, definitivă prin Decizia penală nr. 234/16.02.2016 a Curţii de Apel Craiova. (…) Contopeşte pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate prin prezenta, rezultând pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare (7 ani şi 6 luni la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 6 luni), la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 47/28.05.2015 a Judecătoriei Corabia, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 10 ani şi 8 luni închisoare. (…). Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ (…) Cu apel în zece zile de la comunicarea minutei“, a hotărât Tribunalul Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS