27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDebranşările de la termoficare vor fi interzise prin lege

Debranşările de la termoficare vor fi interzise prin lege

Debranşările de la sistemul centralizat de termoficare ar putea fi interzise foarte curând prin lege. Proiectul care ar urma să modifice Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 a fost aprobat, la începutul acestei luni, de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților, urmând să ajungă pentru vot final în plenul Camerei Deputaților, for decizional. Consecinţele actului normativ vor duce la legarea definitivă de sistemul centralizat de încălzire, fără alternativa de-a alege o altă sursă de încălzire a locuinţei, a proprietarilor care locuiesc în zone decretate unitare. „Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică“, se prevede la art. 30 alin. (2), lit. e din viitorul act normativ. Stabilirea zonelor unitare cade în sarcina administraţiei locale. Idee este întărită în articolul 3, lit. g, care se modifică astfel: „Un condominiu – un sistem de încălzire având la bază o singură soluție tehnică de încălzire“.
Debranşarea totală a unui bloc care nu se află în zona unitară de încălzire şi deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu care nu se află în zona unitară de încălzire se va face cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de lege, ca şi până acum.
Debranşarea fără respectarea legii constituie contravenţie. „Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006 și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei debranșarea/deconectarea de la SACET a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi“, se arată în art. 45(2) modificat.

Căldura nu se mai sistează iarna

Altă modificare ce se dorește a fi adusă legii este aceea că furnizorul de căldură nu poate sista căldura în perioada sezonului rece. „Producătorii/furnizorii agentului termic au obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autoritățile administrației publice locale. Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii și/sau furnizorii de agent termic primar, precum și sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară“, se arată în proiectul de lege.

Facturile de căldură devin titluri executorii

Contractul de furnizare a energiei termice și convenţiile individuale vor fi modificate în sensul că persoanele autorizate vor avea acces în bloc şi în apartamente în scopul preluării informațiilor de la aparatele și dispozitivele sistemului de repartizare a costurilor și în vederea restricționării consumului individual în caz de neplată, ceea ce nu era prevăzut în lege.
În plus, facturile la energie termică devin titluri executorii.

Montarea contoarelor individuale, obligatorie până în 2020

Totodată, proprietarii sunt obligaţi să-şi monteze contoare individuale până la 31 decembrie 2020. În acest sens, alineatul (5) al articolului 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică a fost modificat astfel: „În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2020 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit“.
Nemontarea repartitoarelor constituie contravenţie: „Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014 și se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei nerespectarea termenului-limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri“, se arată în art. 45(3) din proiectul de lege.

Aplicarea TVA-ului de 5% se amână

TVA-ul la energia termică destinată populației urmează să scadă de la 19% la 5%, dar nu de 1 ianuarie 2019, cum s-a anunţat iniţial, ci din toamna anului viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS