9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDirector de la Spitalul CFR, condamnat cu suspendare

Director de la Spitalul CFR, condamnat cu suspendare

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, luni, să-l condamne la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pe dr. Lucreţiu Radu, directorul medical al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova. Dr. Lucreţiu Radu a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA într-un dosar în care a fost acuzat că a obţinut fonduri pentru ridicarea unei penisuni în baza unor documente false.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la sfârşitul lunii octombrie, sesizarea Tribunalului Dolj cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei semnat de dr. Lucreţiu Radu, directorul medical al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova. Anchetatorii au susţinut că, cu ocazia construirii unei pensiuni, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, dr. Lucreţiu Radu a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională mai multe documente false, obţinând pe nedrept suma de 128.329 de lei.
Anchetatorii au reţinut că „în perioada 2013-2015, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile «Execuție și dotare pensiune turistică», inculpatul Radu Lucrețiu a folosit în relația cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia mai multe documente false ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei totale de 128.329 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în cauză“. Suma de aproape 130.000 de lei a fost achitată integral în iunie, anul acesta, „prin intermediul a două plăți efectuate de inculpatul Radu Lucrețiu“, după cum au mai precizat anchetatorii.
Este vorba de construcţia unei pensiuni turistice în judeţul Vâlcea, o parte dintre fonduri fiind obţinute pe nedrept de la ADR Sud-Vest Oltenia.
Întrebat despre această situaţie, dr. Lucreţiu Radu a declarat pentru Gazeta de Sud că a depus la ADR documentele respective fără a cunoaşte faptul că ar conţine date nereale.

Condamnat cu suspendare de Tribunalului Dolj

Procurorii DNA au mai explicat că dr. Lucreţiu Radu şi-a recunoscut fapta, aşa că au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. „În prezența apărătorului ales, inculpatul Radu Lucrețiu a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (cea de administrator al unei societăți comerciale) de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii“, au mai precizat anchetatorii.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, iar ieri, instanţa s-a pronunţat.
Judecătorii doljeni au admis acordul şi au dispus condamnarea dr. Lucreţiu Radu la un an de închisoare cu suspendare şi prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la DGASPC Dolj sau la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS