5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalUna dintre victimele agresate la Brebeni a decedat

Una dintre victimele agresate la Brebeni a decedat

Bărbatul agresat în noaptea de 2 spre 3 noiembrie 2018, împreună cu concubina sa, de persoane rămase încă neidentificate de anchetatori, a decedat marți dimineață, la Spitalul Județean de Urgenţă din Craiova, ceea ce va determina schimbarea încadrării juridice în dosar.
Bărbatul avea 67 de ani, iar cu aproape două săptămâni în urmă a fost victima unei agresiuni. Acesta a fost lovit cu pumnii și picioarele, echipajele de prim ajutor sosite la fața locului găsindu-l în stare foarte gravă, fiind internat în comă la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a decedat marți, 13 noiembrie 2018.
Grav rănită a fost și concubina acestuia, o femeie în vârstă de 73 ani, însă starea ei s-a ameliorat în zilele care au urmat agresiunii. Femeie este, de altfel, cea care a reușit ca spre dimineață să ajungă la vecini și să-i alerteze, fiind solicitat ajutorul prin 112. Tot atunci femeia le-ar fi spus vecinilor că cel care i-a agresat ar fi chiar nepotul ei, fiul uneia dintre fiice, care locuiește în localitatea vecină, Valea Mare. În timpul anchetei, femeia și-a schimbat, însă, de mai multe ori declarațiile, astfel că anchetatorii sunt în curs de a obține alte probe care să demonstreze vinovăția bănuiților.
„Urmează să fie schimbată încadrarea juridică. În această dimineaţă a murit (victima de 67 de ani – n.r.). În afara faptului că a decedat una dintre victime şi se va schimba încadrarea juridică, alte informaţii nu vă pot furniza. Era tentativă de omor asupra a două persoane, acum discutăm de tentativă de omor şi omor, iar tâlhăria rămâne (…) Suntem pe expertiza genetică, aşteptăm rezultatele“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS