16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA început procesul secretarei de la Facultatea de Drept

A început procesul secretarei de la Facultatea de Drept

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au început, săptămâna trecută, judecarea secretarei Facultății de Drept din Craiova – Secția Frecvență Redusă, acuzată că a cerut și primit sume între 1.500 și 3.000 de lei de la un denunțător pentru a-l ajuta pe fratele acestuia să promoveze examenele. La primul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei pentru ca denunţătorul femeii să-şi angajeze un avocat.

Dosarul în care Cristina Carmen Lupescu, de 50 de ani, este acuzată de comiterea unor infracțiuni de trafic de influenţă, înșelăciune, fals intelectual sau participaţie improprie la uz de fals, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 18 iulie, anul acesta.
Femeia a fost prinsă în flagrant de ofițerii anticorupție pe data de 25 mai, chiar în sediul Facultății de Drept din Craiova, în timp ce primea de la un denunțător suma de 1.300 de lei „cu scopul de a facilita promovarea unor examene restante pe care urma să le susţină fratele său“, după cum au precizat procurorii doljeni.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că, „în perioada 2014-2018, aceasta a pretins şi primit de la un martor denunţător sume cuprinse între 1.500-3.000 de lei, pentru fiecare semestru al anului şcolar, cu scopul de a facilita promovarea unor examene ale fratelui său. Cu toate că, încă din anul 2014, fratele denunțătorului figura exmatriculat, inculpata L.C.C. a continuat să pretindă şi să primească aceste sume de bani, în cuantum total de aproximativ 12.000 de lei“. Denunțătorul a aflat abia la începutul acestui an că a mituit degeaba secretara de la Drept în fiecare semestru, pentru că fratele său nici măcar nu reușise să termine anul I de studii. Acesta ar fi și motivul pentru care bărbatul s-a hotărât să o denunțe pe femeie. În final, procurorii doljeni au mai precizat că „există indicii că inculpata ar fi procedat asemănător și cu alţi studenţi, cărora le furniza şi subiectele ce urma să fie date la examene“. Denunţătorul secretarei Lupescu s-a constituit parte civilă în acest dosar.

Rămâne în arest la domiciliu

Cristina Carmen Lupescu a fost arestată preventiv pe 26 mai, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Ulterior, pe 24 iulie, Curtea de Apel Craiova a hotărât să o plaseze pe inculpată în arest la domiciliu, iar această măsură preventivă a tot fost prelungită de instanţele de judecată, ultima oară pe data de 1 octombrie.
După ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, dosarul a intrat în procedură de cameră preliminară, iar la începutul lunii septembrie, instanța a dispus începerea procesului. „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 169/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpata Lupescu Cristina Carmen, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (11 acte materiale), înşelăciune în formă continuată (9 acte materiale), fals intelectual şi participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Lupescu Cristina Carmen“, se arată în hotărârea instanței, care nu a fost contestată la Curtea de Apel Craiova. Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit de instanţă pentru data de 25 octombrie, când partea civilă din dosar a depus o cerere de amânare pentru a-şi angaja un avocat. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru data de 8 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS