18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLocuinţe ANL pentru 38 de familii nevoiaşe

Locuinţe ANL pentru 38 de familii nevoiaşe

Un număr de 38 de familii din Rovinari au primit cheile apartamentelor ANL la blocul P14 din strada 22 Decembrie. Noii chiriaşi sunt familii cu posibilităţi materiale reduse şi cu mulţi copii. Beneficiarii au depus cereri la primărie şi a fost întocmit un clasament în baza punctajelor obţinute: „Considerăm că este o zi importantă pentru administraţia locală, dar şi pentru noii chiriași. Le doresc să folosească aceste apartamente cu folos, să aibă grijă de ele, pentru că deocamdată sunt în chirie. Nu sunt apartamente luxoase, sunt de la stat, dar reprezintă un pas important pentru viitorul acestora. Pentru mine, ca primar, cred că nu există o plăcere mai mare decât să vezi un zâmbet plin de satisfacţie pe feţele părinţilor şi copiilor că în sfârşit au casa lor. Vreau să mulțumesc factorilor implicați în acest proiect, în special domnului Andrei Cosmin Țurcanu, Director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care ne-a oferit tot suportul pentru finalizarea acestui program; sperăm ca în viitorul apropiat, cu ajutorul domnului director, să obţinem finanțarea pentru încă două blocuri în regim ANL, unul pentru tinerii rovinăreni, iar altul destinat locuințelor de serviciu, unde vor fi aproximativ 65 de locuinţe“, a spus edilul din Rovinari, Robert Filip.

Le pot cumpăra

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin programul „Prima Casă“ sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5396 din 31 iulie 2018 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.578,57 lei per metrul pătrat, inclusiv TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS