3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalReferendum pentru redenumirea județului Olt, pe 7 octombrie

Referendum pentru redenumirea județului Olt, pe 7 octombrie

Oltenii vor fi chemați la urne, pe 7 octombrie, să răspundă nu doar întrebării înscrise pe buletinul de vot național, ci și unei întrebări care vizează județul Olt, anume dacă sunt de acord cu redenumierea acestuia astfel încât locuitorii județului „absorbit“ de Olt să beneficieze, de o „reparație morală“.

Referendumul națio-nal ar urma să aibă și o miză locală, cetățenii județului Olt fiind chemați să răspundă, alături de întrebarea privind familia tradițională, și la întrebarea „Sunteți de acord ca județul Olt să se numească Olt-Romanați?“, au stabilit luni, 17 septembrie 2018, consilierii județeni. Demersul vine dintr-o dorință de a acorda cetățenilor fostului județ Romanați o reparație morală. Este vorba de oamenii în vârstă, în bună parte, care au trăit reorganizarea administrativ-teritorială și care, născuți în județul Romanați, au ajuns să trăiască peste noapte în județul Olt. Lor li s-au alăturat și cetățeni mai tineri, iar la nivel național a fost înființată chiar Liga Națională a Județelor Abuziv Desființate, 22 la număr. Dumitru Botar, istoric din Caracal, unul dintre luptătorii pentru „recuperarea“ județului Romanați, este vicepreședintele acestei ligi și cel care a promovat ideea redenumirii județului Olt, astfel încât alături de Olt să se regăsească și Romanați, totul în spiritul adevărului istoric.

„Este o portiță de a reintra pe harta patriei“

„Foarte mulți oameni mă opresc și mă întreabă, sunt foarte mulți nerăbdători. Sigur, ei ar vrea județul Romanați, le-am explicat că acest lucru nu se mai poate, dar că așa cum există Bistrița-Năsăud sau Caraș-Severin poate exista și Olt-Romanați. Este o portiță de a reintra pe harta patriei, pentru că prin ceea ce s-a hotărât în 1968 am fost scoși din istorie, de pe harta țării, ceea ce nu era corect, a fost un capriciu al lui Ceaușescu“, a spus istoricul, reamintind că 80% din fostul județ Romanați se regăsește astăzi în cuprinsul județului Olt, la care a fost alipit, multe localități fiind pierdute, tot la reorganizare, și în favoarea județelor vecine Dolj și Teleorman.
Nu toți oamenii politici care îi reprezintă pe cetățenii Oltului sunt, în schimb, de aceeași părere, respingând ideea referendumului pe motiv că ar fi vorba de cheltuieli inutile și de o mare bătaie de cap pe viitor, schimbarea denumirii implicând, spun aceștia, schimbarea multor documente. Astfel, consilierii liberali prezenți la ședința de Consiliu Județean, trei la număr, au votat împotriva proiectului, în timp ce UNPR-istul Jenel Copilău s-a abținut de la vot. Voturile consilierilor PSD au fost, în schimb, suficiente pentru ca proiectul să treacă, iar pe 7 octombrie să se organizeze referendumul județean pentru a cărui validare este nevoie de o prezență la vot de 30% din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale.

900.000 de lei aprobați pentru cheltuielile de organizare

Referendumul nu va fi, pe de altă parte, ieftin, din fondul de urgență al CJ Olt fiind alocați 900.000 de lei, deși se speră să fie nevoie de o sumă mai mică.
„Noi am prins astăzi 900.000 de lei, dar sperăm să n-avem nevoie de toți acești bani, pentru că, dacă-l vom lipi de cel național, atunci mare parte din cheltuieli vor fi suportate de Guvernul României, noi urmând să ne facem doar buletinele, ștampilele proprii, cele adiționale și, bineînțeles, informarea cetățenilor. Nu va fi o campanie electorală, chiar încercăm să-l scoatem din zona politică, nu este un demers politic, este un demers dorit de reparare morală. Să nu uităm că județul Olt actual, suntem în anul Centenarului, este format din cele două județe istorice, județul Olt și județul Romanați. Promovarea referendumului va fi făcută prin pliante, prin dumneavoastră, prin presă. O să încercăm să vă avem parteneri în acest demers. De asemenea, vrem să trimitem la fiecare cetățean o informare prin care este înștiințat ce urmează să facem astfel încât lucrurile să nu degenereze și cineva să le exploateze politic, că de-a lungul timpului, de când a apărut acest demers, au apărut tot felul de informații false cum că cetățenii vor fi puși la cheltuieli suplimentare. Nu va fi pus nimeni la nicio cheltuială suplimentară: actele cetățenilor, inclusiv buletine, pașapoarte, certificat de naștere, certificate de înmatriculare ale mașinilor vor fi schimbate atunci când vor ajunge la scadență, nu-i va obliga nimeni să-l schimbe mai devreme“, a explicat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS