10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLa 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului „Calea Eroilor“, Constatin Brâncuşi nu are încă un muzeu naţional

La 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului „Calea Eroilor“, Constatin Brâncuşi nu are încă un muzeu naţional

Ansamblul sculptural „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu împlineşte anul acesta, pe 27 octombrie, 80 de ani. În toată această perioadă nu s-a reuşit amenajarea unui muzeu dedicat sculptorului, în afara casei de la Hobiţa, localitatea natală. În urmă cu trei ani a fost aprobată de către parlament o lege pentru înfiinţarea la Târgu Jiu a unui muzeu naţional dedicat sculptorului care a redefinit arta modernă şi care este considerat părintele sculpturii moderne. La nivelul municipiului Târgu Jiu au avut loc mai multe dezbateri cu privire la construirea unui muzeu dedicat lui Constantin Brâncuşi. De acest lucru ar fi trebuit să se ocupe Ministerul Culturii. În urma unor decizii luate de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj, s-a ajuns la concluzia că un muzeu ar putea fi amenajat într-o clădire existentă şi nu ar mai fi necesară construirea unui imobil de la zero. Motivul pentru care a fost luată această hotărâre a fost legat şi de faptul că ar fi durat prea mult construirea unei clădiri noi.

Clădirea a fost preluată de un an de ministrul culturii

De un an, Consiliul Judeţean Gorj a predat un imobil din Târgu Jiu Ministerului Culturii pentru amenajarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“, tocmai pentru ca lucrurile să fie grăbite şi muzeul să fie inaugurat, chiar în anul în care se aniversează 80 de ani de la construirea Căii Eroilor. Este vorba de Ansamblul construit de sculptorul Constantin Brâncuşi, la Târgu Jiu, între anii 1937 – 1938. Pe 27 octombrie 1938, Ansamblul era inaugurat în capitala Gorjului. Opera a fost închinată eroilor neamului căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Între aceştia s-a aflat şi Eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Din păcate, în ultimul an nu s-a mişcat nimic, nici la Târgu Jiu, nici la Ministerul Culturii pentru alocarea de fonduri. Amenajarea muzeului nu a fost trecută ca o prioritate în agenda celor care au condus ministerul. Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ ar trebui să funcţioneze în Casa „Barbu Gănescu“, fosta casă de oaspeţi a oraşului Târgu Jiu. Autorităţile judeţene şi locale speră că măcar în bugetul pe 2019 al Ministerului Culturii să fie alocaţi banii necesari pentru Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ de la Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS