7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA „plouat“ cu bani pe Calea București

A „plouat“ cu bani pe Calea București

Incident neobișnuit miercuri noaptea, pe Calea București din municipiul Craiova. Două persoane care circulau cu un autoturism au observat, în zona Hanul Doctorului, zeci de bancnote „zburând“ pe șosea, iar după ce au oprit au strâns de pe drum peste 1.100 de euro și, în plus, au găsit portofelul unei persoane care, cel mai probabil, pierduse și banii.
Ionuț Gugu, de 37 de ani, din localitatea doljeană Melinești, a mers miercuri la Câmpina, pentru examinarea medicală în vederea admiterii la Școala de Agenți de Poliție. A mers cu mașina unui prieten din aceeași localitate, iar la întoarcere, în jurul orei 23.00, la intrare în Craiova, a observat ceva neobișnuit pe șosea. „Eu eram pe locul din dreapta al mașinii, iar la coborâre pe acea pantă de la Hanul Doctorului am observat, pe șosea, mai multe hârtii. Când am realizat că sunt bani i-am spus prietenului meu să oprească. Într-adevăr, când am coborât am găsit pe stradă mai multe bancnote, cele mai multe de 50 de euro. Tot pe șosea am găsit și un portofel, o carte de identitate, un permis și mai multe carduri bancare. În total, am strâns de pe șosea suma de 1.110 de euro“, a declarat pentru GdS Ionuț Gugu. Acesta a mai explicat că în aceași zonă au mai oprit un camion și un Mercedes Vito, iar șoferul camionului a strâns de pe șosea o sumă mai mare de bani. „Eu eram atent la mașini, dar cred că șoferul camionului a adunat mai mulți bani. După aceea mi-a zis să îi dau și lui din banii strânși de mine, dar l-am ignorat. Sunt curios câți bani a pierdut acea persoană și dacă șoferul îi va preda. Îmi pare rău că nu am reținut numărul mașinii, dar am înțeles că sunt camere de supraveghere în acea zonă“, a mai precizat Ionuț Gugu. Joi după-amiază, Ionel Gugu și prietenul său s-au prezentat la Secția 3 Poliție și au predat banii și bunurile găsite. Rămâne de văzut dacă și celelalte două persoane care au adunat bani de pe șosea se vor prezenta la poliție.

6.500 de euro, găsiți pe uliță

Un caz asemănător a avut loc în noiembrie 2017, când două persoane au găsit pe o uliță din comuna Negoi sumele de 5.900, respectiv 600 de euro, pierdute de aceeaşi persoană.
Potrivit IPJ Dolj, în dimineaţa zilei de 28 noiembrie, la sediul Postului de Poliție Negoi s-a prezentat Elisabeta Curucu, o pensionară în vârstă de 71 de ani, din localitate, care le-a spus polițiștilor că în urmă cu puțin timp, în aceeași dimineață, în timp ce mergea pe un drum comunal, a observat pe jos un portofel în care se aflau mai multe bancnote, în total 5.900 de euro.
La scurt timp, la Postul de Poliție Negoi s-a prezentat Adrian Căldăraru, de 48 de ani, tot din localitate, care a povestit că a găsit pe același drum comunal suma de 600 de euro. În scurt timp, polițiștii au reușit să-l identifice pe cel care a pierdut suma de bani, acesta fiind un bărbat de 34 ani, din comuna Negoi. Acesta din urmă le-a declarat polițiștilor că, în timp ce se îndrepta spre casa părintească, a pierdut portofelul în care avea toți banii agonisiți în ultimele luni Spania, unde a muncit în agricultură.

Însușirea bunului găsit

Potrivit Codului Penal, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor reprezintă fapta de a nu preda un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut, în termen de zece zile. Însușirea bunului găsit se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS