15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJudecătorii nu se înțeleg în dosarul Mariei Schutz

Judecătorii nu se înțeleg în dosarul Mariei Schutz

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova care judecă dosarul în care femeia de afaceri Maria Schutz a fost acuzată de fraudarea fondurilor UE cu aproape un milion de lei nu au reușit să se pună de acord și să dea o sentință definitivă. În noiembrie 2016, Maria Schutz a fost condamnată în acest dosar de Tribunalul Dolj la șase ani de închisoare, pedeapsă care a fost contopită cu cei zece ani de închisoare primiți de inculpată în dosarul falimentării societăţilor comerciale Orser SA Oradea şi Sere Codlea SA Braşov, în final aceasta urmând să execute 13 ani și opt luni de închisoare.

Fost consilier judeţean din partea PSD Dolj, Maria Schutz a fost trimisă în judecată în septembrie 2014, într-un dosar în care a fost acuzată că a obținut pe nedrept, prin firma SC Izamar SRL, fonduri europene în valoare de 919.473 de lei. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că, în cursul anului 2008, Maria Schutz „l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică, să semneze, în calitate de administrator al SC Izamar SRL, cererea de plată pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă aferente, pe care ulterior le-a înregistrat și depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha din suprafaţa totală de 3.943,93 ha înscrisă în cererea de plată nu se aflau în exploatarea SC Izamar SRL, nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta“.
Anchetatorii au mai susținut că aceeași Maria Schutz a con­vin­s-o pe fina sa, Mihaela Bun­ciu, inspector superior în ca­drul APIA Dolj, să își îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu. Astfel, întrucât existau diferențe între suprafeţele declarate de SC Izamar SRL şi suprafeţele determinate la plată, fina Mariei Schutz a modificat în sistemul informatic suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele. În acest fel, suprafaţa declarată a coincis cu suprafaţa determinată şi, prin urmare, a fost emisă o decizie fără sancţiuni. Procurorii DNA au mai reținut că Mihaela Bunciu a accesat aplicaţia electronică folosind parolele de autentificare ale unor colegi de-ai săi.
În final, dosarul a ajuns la Alexandru Cercel, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile Mihaelei Bunciu, „fără să fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată cererii de plată“, au precizat anchetatorii. În acest fel, după cum susțin procurorii DNA, SC Izamar SRL a obținut, fără drept, fonduri europene în valoare totală de 919.473 de lei.

Pedeapsă cu executare la Tribunalul Dolj

În septembrie 2014, pro­­curorii DNA au dispus tri­miterea în judecată a patru inculpați în acest dosar – Ma­ria Schutz, Ionică Bădoi, Mi­haela Bunciu și Alexandru Cercel. Dosarul a fost în­registrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat pe 15 noiembrie 2016.
Maria Schutz a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru infracțiunile comise, pedeapsă care a fost contopită cu cea de zece ani, primită în septembrie 2015 în dosarul falimentării serelor Codlea și Oradea. În final, instanța a adăugat un spor de șapte ani și opt luni de închisoare, pedeapsa rezultată fiind de 13 ani și opt luni, din care se scade perioada executată (27 septembrie 2015 – 15 noiembrie 2016).
În schimb, Ionică Bădoi și Alexandru Cercel au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar fina Mariei Schutz a primit tot trei ani de închisoare, însă cu executare. În plus, inculpații au fost obligați să achite prejudiciul produs APIA, suma totală de 1.056.715 lei, plus dobânzi și penalități.

Inculpații vor fi judecați în complet de divergență

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de inculpați la Curtea de Apel Craiova, instanță care urma să dea o sentință definitivă în februarie, anul acesta. Ulterior, în martie, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru obținerea unor relații de la APIA și audierea unui martor. Pronunțarea unei sentințe definitive a fost anunțată în iunie, însă cei doi magistrați din completul de judecată nu au reușit să se pună de acord, așa că au dispus din nou repunerea cauzei pe rol și judecarea în complet de divergență. „Repune cauza pe rol pentru reluarea judecăţii în complet de divergenţă. Acordă termen la data de 12.09.2018“, se arată în hotărârea Curții de Apel Craiova.
Potrivit Codului de Procedură Penală, hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată. Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate. Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.
În situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă. Completul de divergență se constituie prin includerea în completul iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui judecător desemnat de preşedinte.
Rămâne de văzut dacă, la termenul de pe 12 septembrie, instanța va reuși să dea o sentință definitivă în acest dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS