14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjîncep Zilele Oraşului Târgu Cărbuneşti

încep Zilele Oraşului Târgu Cărbuneşti

Astăzi încep manifestările cuprinse sub egida Zilele Oraşului Târgu Cărbuneşti. În perioada 27-29 august sunt programate activităţi cultural-artistice şi sportive. Primarul din Târgu Cărbuneşti, Dănuţ Birău, a spus că, în data de 29 august, la mănăstirea cu Hramul Sfântul Ioan Botezătorul din localitate, va fi oficiată o slujbă de către Mitropolitul Olteniei, Irineu. Zilele Oraşului vor fi găzduite de parcul din Pădurea Stejăret. Aici sunt programate spectacole de muzică uşoară şi populară, dar şi Festivalul de muzică lăutărească „Gena Bârsan“. Va avea loc şi Cupa „Gilortul“ la minifotbal, la care vor participa copii născuţi în anul 2007. Primarul Dănuţ Birău a mai declarat că în cele trei seri vor cânta Elena Hasna şi Anna Lesko, Elisabeta Vasile, Valentin Sanfira de la Ansamblul Artistic „Doina Gorjului“ şi formaţia Triton. În ultima seară va avea loc şi un foc de artificii. Bugetul pentru organizarea Zilelor Oraşului Târgu Cărbuneşti şi a Festivalului „Gena Bârsan“ este de 57.000 de lei, din care 7.000 pentru festival.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS