13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCirculaţie restricţionată ca urmare a unei alunecări de teren la Polovragi

Circulaţie restricţionată ca urmare a unei alunecări de teren la Polovragi

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu anunţă că pe DN 67, în zona comunei Polovragi, se va circula pe un singur sens către finalul acestei săptămâni. Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că joi sau vineri vor avea loc lucrări de reparaţii în zonă. Câteva ore se va circula pe un singur sens. Zona este afectată de o alunecare de teren şi sunt necesare lucrări de reabilitare. Nu se cunoaşte exact ziua în care va avea loc intervenţia, întrucât nu se ştie cum vor fi condiţiile meteo. În funcţie de acestea se va lua o decizie dacă lucrările vor fi executate joi sau vineri. „S-au produs calamităţi în zonă şi este nevoie de noi intervenţii la Polovragi, pe DN 67. Sunt lucrări obligatorii pentru a asigura condiţii bune în trafic. Nu am hotărât dacă joi sau vineri se vor executa reparaţiile. Vedem care va fi evoluţia stării vremii şi vom anunţa cu o zi înainte măcar sau dimineaţa devreme“, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS