12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEvadatul de la Pelendava, prins în Craiova după o săptămână

Evadatul de la Pelendava, prins în Craiova după o săptămână

Bărbatul de 26 de ani a fost prins de polițiști ieri, în apropierea Gării Craiova

Polițiștii doljeni au reușit, ieri, să-l prindă pe Valentin Cojocaru, deținutul de 26 de ani evadat din penitenciarul de la Craiova. Bărbatul este din București și executa la Craiova o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Valentin Cojocaru a evadat pe 9 august, în jurul orei 15.20, din Penitenciarul Pelendava de la Craiova. Deținutul a reușit să părăsească închisoarea în timp ce se afla la muncă. După ce reprezentanții Penitenciarului Pelendava au dat alarma, polițiștii doljeni au instituit mai multe filtre pentru a-l prinde pe deținutul evadat, însă nu au reușit. Acest lucru s-a întâmplat ieri, în jurul prânzului, când bărbatul a fost depistat de polițiști în zona Gării Craiova. „Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au localizat, identificat şi prins, în zona intersecţiei dintre bulevardul Carol I şi bulevardul Dacia, din Craiova, bărbatul de 26 de ani, din Bucureşti, care a evadat din Penitenciarul Pelendava, pe data de 9 august. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii stări de fapt, urmând ca la definitivarea acestora să fie făcute propunerile corespunzătoare unităţii de Parchet competente“, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj. După ce a fost prins, bărbatul a fost dus de polițiști la Penitenciarul Craiova.
Potrivit unor surse judiciare, după ce a evadat din închisoare, bărbatul s-a ascuns într-o pădure din apropierea municipiului Craiova, iar ieri încerca să plece cu trenul la București.

Pedeapsa pentru evadare se adaugă la cea veche

Potrivit Codului Penal, evadarea se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani. Se consideră evadare și părăsirea de către persoana condamnată a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere. Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
De exemplu, un alt evadat din Penitenciarul Pelendava s-a ales cu încă un an de închisoare după ce a fost prins și judecat pentru evadare. Este vorba de Ion Cătălin Picu, de 25 de ani, domiciliat în comuna doljeană Valea Stanciului, care a evadat în seara zilei de 22 decembrie 2014. Tânărul fusese condamnat definitiv la patru ani şi șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat și executa pedeapsa în regim deschis.
Ion Cătălin Picu a fost prins abia pe 8 ianuarie 2015, în comuna Valea Stanciului, în urma unei acțiuni a polițiștilor doljeni. Oamenii legii au explicat atunci că tânărul s-a ascuns în perioada sărbătorilor la mai multe cunoștințe, iar în dimineața zilei de 8 ianuarie a fost găsit acasă la un amic din Valea Stanciului.
Doljeanul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evadare, iar în primăvara anului 2016 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare. Această pedeapsă s-a adăugat la restul de 837 de zile, rest rămas de executat, în final inculpatul fiind condamnat la pedeapsa totală de un an și 837 de zile de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS