10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA crescut numărul apicultorilor în Gorj

A crescut numărul apicultorilor în Gorj

Numărul apicultorilor care desfăşoară activitate la nivelul judeţului Gorj este în creştere, potrivit evidenţelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj. Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj, a precizat că există fonduri prevăzute în Programul Naţional Apicol pentru sprijinirea fermierilor. Programele vizează combaterea dăunătorilor, raţionalizarea stupăritului prin înlocuirea cutiilor de stupi şi achiziţia de albine şi mătci. „Sunt din ce în ce mai mulţi apicultori la nivelul judeţului Gorj. Este şi o zonă foarte bună, cu multă floră. Avem multe fâneţe şi pomi fructiferi. Este o zonă de deal cu vegetaţie abundentă. Există un mediu propice pentru creşterea albinelor şi chiar o tradiţie de foarte mulţi ani“, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj. Potrivit acestuia, numărul femierilor care au depus cereri pentru Programul Naţional Apicol este în creştere. Astfel, 160 de apicultori au depus solicitări pentru obţinerea de subvenţii. Valoarea acestora este de 280.000 de lei. Suma este mai mare cu 40% faţă de anul trecut. „De când au venit bani prin Programul Naţional Apicol, au fost şi mai multe cereri pentru acordarea de subvenţii prin programele pe care le avem la dispoziţie. Toate au ca scop dezvoltarea ocupaţiei şi a stupinelor. Sunt din ce în ce mai mulţi apicultori care îşi dezvoltă activitatea şi pentru că beneficiază de subvenţii prin programul naţional. Este un lucru bun, o activitate foarte frumoasă, curată şi cu multe satisfacţii. Sigur că depinde mult şi de sezoane şi de cum evoluează anotimpurile“, a spus Constantin Negrea.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS